Pagina de istorie: Savantul maghiar care a izolat vitamina C din ardei iuți, premiat cu Nobel

În 22 octombrie 1986, se stingea din viață unul dintre cei mai importanți savanți cu origini ardelene. Este vorba de Albert Szent-Gyorgy, a cărui familie își are rădăcinile în județul Mureș, scrie RFI în Pagina de istorie.

Albert Szent-Gyorgy s-a născut în 1893, în Budapesta. Tatăl său, Miklos Szent-Gyorgy, provenea dintr-o mică familie nobiliară protestantă din Târgu-Mureș. Mama sa, Jozefina, era sora unui profesor universitar de anatomie.

Albert Szent-Gyorgy și-a început studiile universitare medicale în 1911. Ajutat de unchiul său, a început să lucreze în domeniul cercetării științifice medicale. A fost nevoit să își întrerupă munca de cercetare în timpul Primului Război Mondial, când a fost înrolat ca medic militar în armata austro-ungară.

Dezgustat de război, s-a împușcat singur în braț. Considerat drept rănit de război, a fost retrimis la universitate, unde și-a finalizat studiile medicale. După război, a început o carieră de cercetător la Universitatea din Bratislava, apoi la Universitatea din Gröningen.

Și-a luat doctoratul la Universitatea Cambridge.

În 1930, s-a întors în Ungaria, unde a primit un post de profesor la Universitatea din Seghedin. Este vorba, de fapt, de Universitatea maghiară Franz Jozef din Cluj, refugiată în Ungaria după anul 1918.

Acolo, Albert Szent-Gyorgy a izolat vitamina C. Pentru a o extrage, el a folosit ardei iuți drept materie primă. Descoperirea sa a fost recompensată cu Premiul Nobel în 1937. Albert Szent-Gyorgy a primit, o dată cu premiul, și o sumă consistentă de bani.

În 1940, el a donat acești bani Finlandei, care suferise agresiunea URSS și care lupta contra sovieticilor în Războiul de Iarnă.

Citește mai multe despre acest om de știință pe RFI.ro.

Related posts

One Thought to “Pagina de istorie: Savantul maghiar care a izolat vitamina C din ardei iuți, premiat cu Nobel”

Leave a Comment