Pagina de istorie: Povestea Statuii Libertăţii, proiectată de Gustave Eiffel

În 28 octombrie 1886, preşedintele Statelor Unite ale Americii de atunci, Grover Cleveland, inaugura Statuia Libertăţii din New York. A fost un cadou din partea Franţei, la împlinirea a 110 ani de la Declaraţia de independenţă a SUA. Aflaţi întreaga poveste a Statuii Libertăţii, din Pagina de istorie a RFI.

Faimoasa Statuie a Libertăţii, cea care tronează pe mica insulă Liberty, la sud-est de Manhattan, la gura de vărsare a râului Hudson în Oceanul Atlantic, este, de fapt, franţuzoaică get-beget.

 

Cel care a sculptat-o este Frederic Auguste Bartholdi, iar scheletul metalic din interior a fost realizat de nimeni altul decât Gustav Eiffel, faimosul arhitect şi inginer structural  care a construit şi turnul din Paris care îi poartă numele şi a devenit simbolul oraşului.

 

Statuia are o înălţime de aproape 93 de metri cu tot cu soclu şi reprezintă o femeie acoperită de un drapel care ţine în mâna dreaptă o flacără, iar în mâna stângă o placă pe care este inscripţionată ziua independenţei Americii: 4 iulie 1776.

 

Au existat multe speculaţii cu privire la modelul după care scultorul a creat înfăţişarea statuii, însă certitudini şi documente istorice încă nu au fost descoperite pe această temă.

 

Statuia Libertăţii din New York a fost un cadou pentru Statele Unite din partea Franţei, ca simbol al prieteniei dintre cele două naţiuni. Statuia Libertăţii îi întâmpină în port atât pe cei care se întorc acasă, cât şi pe cei care ajung, pentru prima dată, pe pământ american.

 

Şi britanicii au o statuie similară, Britannia, care a existat înaintea Statuii Libertăţii. Britannia întruchipează valorile democratice britanice şi a fost cunoscută mai ales atunci când ascensiunea Imperiului Britanic era la apogeu.

 

Statuia Libertăţii din New York are şi o soră, mai mică, de fapt o statuie a libertăţii la o scară mai mică. A fost turnată în bronz în 1870 şi a fost expusă cu ocazia expoziţiei universale de la Paris din 1900. Din anul 1906, ea se găseşte în Gradina Luxembrug din Paris.

 

Citiţi mai multe pe RFI.ro.

Related posts

Leave a Comment