În toamna anului 1917, după Revoluţia bolşevică din Rusia, România rămăsese singură pe Frontul de Est. Mai mult, bolşevicii au declarat război României şi au pus sub sechestru depozitele româneşti de armament, muniţie, materiale sanitare şi alimente din sudul Ucrainei şi al Rusiei. Soldaţii bolşevizaţi din armata rusească, care dezertau în masă, provocau tulburări pe teritoriul României, iar unii dintre bolşevici doreau să îl aresteze pe Regele Ferdinand I.
Puterile Centrale au dat un ultimatum României, în urma căruia guvernul român, aflat în refugiu la Iaşi, a decis să ceară armistiţiu. Au urmat negocierile preliminare pentru o pace separată. Pentru că au refuzat condiţiile dure impuse de Puterile Centrale, într-un timp scurt au demisionat doi prim-miniştri români, Ion I.C. Brătianu şi Alexandru Averescu. În aceste condiţii, Regele Ferdinand I l-a desemnat prim-ministru pe liderul Partidului Conservator, Alexandru Marghiloman. Acesta se bucura de preţuire în Germania şi Austro-Ungaria, de aceea oamenii politici români sperau că va obţine condiţii mai bune. Alexandru Marghiloman a obţinut recunoaşterea Unirii Basarabiei cu Regatul României, decisă la 27 martie 1918, apoi a continuat negocierile pentru încheierea păcii.
Tratatul de Pace a fost semnat la 7 mai 1918 la Bucureşti. Puterile Centrale impuneau României să retrocedeze Cadrilaterul Bulgariei, precum şi să cedeze o parte din Dobrogea de Nord. Cealaltă parte a Dobrogei rămânea sub suveranitatea nominală a României, însă controlul efectiv era exercitat de Germania şi Bulgaria.
România mai păstra doar portul Constanţa, care urma să fie legat de restul Regatului printr-un drum comercial. Austro-Ungaria primea controlul asupra trecătorilor din Carpaţi. Germania primea şantierele navale româneşti, precum şi controlul asupra industriei petroliere româneşti. Totuşi, deşi România se recunoştea înfrântă, ieşea din război cu teritoriul mărit ca urmare a Unirii cu Basarabia.
Citiţi mai multe pe RFI.
