Desemnarea lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen drept candidat la tronul Principatelor Unite Române a fost făcută prin intermediul unei Proclamații către popor, emisă de Locotenența Domnească. Acest organism era un veritabil Consiliu de Regență.
Din Locotenența Domnească făceau parte Lascăr Catargiu, reprezentant al Moldovei și al conservatorilor, Nicolae Golescu, reprezentant al Țării Românești și al liberalilor, precum și colonelul Nicolae Haralambie, reprezentant al Armatei.
Însă, pentru tânărul stat modern român, creat abia de șapte ani, această procedură nu era una validată și sigură; de aceea, în 2 aprilie, și Guvernul provizoriu condus de Ion Ghica a emis o proclamație în care era anunțat numele noului candidat la tron.
Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a fost ales după ce fratele mai mic al Regelui Belgiei, contele Filip de Flandra, a refuzat oferta românilor. El era moștenitorul aparent al Coroanei belgiene, care, în cele din urmă, a revenit unui fiu al său.
Au mers la Düsseldorf să îl convingă
Carol de Hohenzollern-Sigmaringen era înrudit cu familiile imperiale ale Franței și Germaniei. Pentru a-l convinge să accepte candidatura la tronul României, Ion C. Brătianu s-a deplasat la Düsseldorf, unde își avea reședința tânărul principe. Însă voința elitei politice nu era suficientă. Noul principe trebuia să dobândească și legitimitate democratică. De aceea, a fost organizat un plebiscit, în care peste 685.000 de alegători s-au pronunțat în favoarea desemnării lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen drept domnitor al Principatelor Române.
A urmat desemnarea unei Adunări Constituante, care, la rândul ei, a dezbătut desemnarea principelui german. Membrii Adunării Constituante au aprobat, la rândul lor, desemnarea lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen cu 109 de voturi pentru și șase împotrivă.
Activitatea Locotenenței Domnești a luat sfârșit în 10 Mai 1866, când Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus jurământul constituțional și a devenit Principele Carol I al României.
Ctiți întregul articol pe RFI.ro.
