Ideea Interpolului s-a născut la Monaco, în timpul Congresului Internațional al Poliției Criminalistice. Oficiali din 24 de țări au discutat oportunitatea cooperării în rezolvarea de cazuri, tehnici de identificare și proceduri de extrădare.
După Primul Război Mondial, ideea unui corp de poliție internațional a fost readusă în atenția publică de Johannes Schober, șeful Poliției din Viena. Astfel că primul sediu al Interpolului a fost stabilit la Viena.
Sistem propriu de comunicații
La acea vreme, anunțurile cu privire la persoanele căutate erau publicate în Jurnalul Internațional de Siguranță Publică. Până în 1930, Interpolul avea deja departamente specializate pentru a se ocupa cu cazierele judiciare, cazurile de falsificare de monedă sau cele de pașapoarte falsificate. Datele au fost analizate și compilate manual până în 1980, când au început să fie stocate pe computer.
În 1935, Interpolul și-a lansat propria stație radio, care asigura un sistem independent de telecomunicații, folosit exclusiv de autoritățile polițienești. Până în 1966, 34 de țări aveau astfel de stații de radio interconectate, care comunicau peste 90.000 de mesaje pe an.
În 1938 naziștii au preluat controlul asupra Comisiei Internaționale a Poliției Criminalistice. Din această cauză, cele mai multe state au încetat să participe la efortul internațional, astfel că Interpolul a încetat să existe ca organizație internațională. De abia în 1946, Belgia a luat inițiativa de a reconstrui organizația, după Cel de-al Doilea Război Mondial. Apoi sediul central s-a mutat în Franța, la Paris.
A fost anul în care organizația s-a numit, de fapt, oficial ”Interpol”, ca o prescurtare a sintagmei de poliție internațională. În 1947, a fost emisă prima Alertă Cod Roșu pentru depistarea unui cetățean rus căutat pentru uciderea unui polițist.
Citiți întregul articol pe RFI.
