Opera Națională Română din Cluj-Napoca împlinește astăzi 103 ani de la înființare

Opera din Cluj-Napoca a luat fiinţă la 18 septembrie 1919 și a fost prima instituţie lirică a ţării și una dintre cele mai emblematice din Europa.

„Astăzi sărbătorim 103 ani de la înființarea Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, prima instituție lirică din România. 18 septembrie 1919, ziua în care s-a scris istorie.  Un eveniment ce trezește emoții și bucură de un veac sufletele spectatorilor prin artă și frumos. Instituția noastră îmbracă azi ținuta aniversară, vă mulțumim pentru că sunteți alături de noi!”, au transmis reprezentanții Operei.

Opera Naţională Română din Cluj-Napoca, prima instituţie lirică a ţării și una dintre cele mai emblematice din Europa, a luat fiinţă la 18 septembrie 1919, odată cu Teatrul Naţional clujean şi Conservatorul de Muzică. Sub conducerea unor personalităţi artistice de renume, precum tenorul Constantin Pavel, dirijorul italian Egisto Tango, compozitorul Tiberiu Brediceanu, baritonul de faimă mondială Dimitrie Popovici-Bayreuth, au fost depășite în decurs de câteva luni dificultăţile legate de alcătuirea efectivă a unui ansamblu de operă. Primele reprezentații au constat în două concerte simfonice la datele de 13 şi 14 mai 1920, sub conducerea dirijorului ceh Oskar Nebdal.

Spectacolul inaugural al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca a avut loc la 25 mai 1920, cu grandioasa operă AIDA de Giuseppe Verdi, interpretată în limba română, sub conducerea dirijorului Alfred Novak, în regia artistică semnată de primul director al instituţiei – Constantin Pavel, cel care a fost şi primul interpret al rolului Radames. Este impresionantă activitatea noii Opere chiar din primele două stagiuni, 1919-1920 şi 1920-1921, totalizând 99 de reprezentaţii cu operele Aida de Verdi, Faust de Gounod, Madama Butterfly de Puccini, Luceafărul de N. Bretan, Cavalleria Rusticana de Mascagni, Tannhäuser de Wagner și 15 concerte simfonice susţinute de Orchestra Operei Naţionale din Cluj, după cum menţionează afişele păstrate în arhiva Operei.

Distincţia teatrului liric clujean transcende arta lirică și este dată, totodată, şi de stilul arhitectural al acestuia. Clădirea Operei a fost construită la începutul secolului al XX-lea, între anii 1904 -1906, de către firma vieneză de renume mondial Fellner & Helmer, specializată în proiectarea şi construirea de teatre de operă în stil arhitectural secesionist uşor barochizant, foarte asemănător celorlalte 48 de teatre europene construite de firma vieneză și unic în România.

Prestigiul teatrului liric clujean a fost purtat şi peste hotare, datorită numeroaselor turnee internaţionale și valorii soliştilor formaţi la Cluj şi deveniţi nume de rezonanţă universală, precum : Angela Gheorghiu, Alexandru Agache, Carmen Oprişanu, Simona Noja, Nicoleta Ardelean, George Petean, Tatiana Lisnic, Marian Pop, Anita Hartig, Adrian Sâmpetrean, Bálint Szabó.

Related posts

Leave a Comment