Dejul atrage o nouă investiție în domeniul auto. Pe lângă fabricile construite de concernul japonez Fujikura și de concernul suedez Trelleborg, compania germană Sauter a decis să investească într-o unitate de producție în parcul privat din orașul clujean.Aceasta va produce piese din metal pentru industria auto. Compania Sauter se extinde, astfel, pentru prima dată în afara Germaniei, unde are două unități de producție, în Wehingen și Aldingen. Compania germană a fost fondată în anul 1942 și a rămas o afacere de familie. În prezent, compania are 250 de angajați. În Dej, firma germană va angaja în prima fază 25 de persoane. Suprafața de producție va fi de 2.500 – 3.000 de metri pătrați, iar autorizația de construire a fost semnată și înmânată chiar ieri de către primarul din Dej, Costan Morar, reprezentanților companiei germane.
Related posts
-
Jucu aduce un omagiu lui George Barițiu: Noul Centru Cultural și Casa Memorială sunt aproape de finalizare
Comuna Jucu se pregătește să aducă un omagiu uneia dintre cele mai importante personalități din istoria... -
PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!
ZET CORPORATION SRL anunţă finalizarea implementării proiectului „DIGITALIZAREA ACTIVITĂȚII SOCIETĂȚII ZET CORPORATION SRL”, finanţat prin Planul Naţional de... -
Lucrări pe drumul Săcălaia – Jucu de Sus
Consiliul Judeţean Cluj a demarat ample lucrări de întreţinere curentă şi periodică pe drumul județean DJ...
