Nouă pistă de 40 de milioane € a aeroportului din Cluj, inaugurată cu un show aviatic şi cu politicieni

Premierul Victor Ponta şi preşedintele Senatului, Crin Antonescu, vor fi primii pasageri care vor ateriza pe noua pistă a Aeroportului Internaţional “Avram Iancu”. La evenimentul programat pe 26 octombrie a fost invitat şi preşedintele Traian Băsescu, însă acesta nu şi-a confirmat încă prezenţa.Liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu vor lua parte la festivitatea prilejuită de inaugurarea noii piste a Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca, pe 26 octombrie. Practic, cei doi vor fi primii pasageri care vor ateriza pe noua pistă, care a costat 40 de milioane de euro. Informaţia a fost confirmată de preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, care susţine că l-a invitat şi pe preşedintele Traian Băsescu, însă acesta nu a transmis până în prezent un răspuns. “Pe 26 octombrie, la ora 15.30, va ateriza primul avion de linie al companiei TAROM, de la Bucureşti. Practic, atunci va fi inaugurarea oficială. În avion aşteptăm personalităţi de seamă, printre care preşedintele Senatului şi premierul Victor Ponta, dar şi alţi membri ai Guvernului. I-am chemat pe toţi, dar acum eu pot să vorbesc doar de cei care au confirmat că vor veni”, a spus Uioreanu.
Festivitatea de inaugurare a noii piste va fi deschisă de un specatcol aviatic, care va cuprinde salturi ale paraşutiştilor, demonstraţii ale planoarelor, acrobaţii, demonstraţii ale elicopterelor Puma şi ale avioanelor de luptă MIG-21 Lancer, ale Forţelor Aeriene Române, dar şi un spectacol oferit de elicoptere din dotarea Inspectoratului General de Aviaţie al MAI.

Related posts

Leave a Comment