Noul secretar de stat de la Finanţe, nu are studii economice


Alexandru Nazare, fost europarlamentar PD-L, a mai lucrat la Ministerul Integrării Europene.Unde-s mulţi, puterea creşte! Acesta pare să fie principiul după care se fac angajări în instituţiile publice tocmai în an de criză. Aşa se face că Alexandru Nazare, fost europarlamentar PD-L, a devenit de curând secretar de stat în Ministerul Finanţelor, deşi nu are studii economice. Numirea tânărului a fost întoarsă pe toate feţele şi în emisiunea Ora de foc.
Alexandru Nazare, fost europarlamentar PD-L, în vârstă de 29 de ani, ar urma să se ocupe de Direcţia generală pregatire Ecofin şi asistenţă comunitară, dar şi de Oficiul de plăţi şi contractare Phare din cadrul Ministerului de Finanţe.
“Cred că domnului Nazare i se plăteşte o datorie morală de către partid. Nu a ajuns la Bruxelles pentru că a trebuit să-i cedeze locul Elenei Băsescu. Şi atunci partidul s-a simţit dator faţă de cariera domnului”, a declarat Mugur Ciuvică, preşedinte GIP.
“Îl cunosc foarte bine pentru că mi-a fost student la SNSPA a făcut ştiinţe politice. A fost unul din studenţii merituoşi, din câte ştiu a venit campion la filosofie. Ştiu că este un tânăr capabil care a lucrat la Ministerul Integrării Europene”, a precizat Cristian Pârvulescu, preşedinte Pro Democraţia.
Şi la Ministerul Economiei se măreşte echipa de conducere. Prefectul de Sibiu, Constantin Trihenea, spune că a fost propus pentru postul de secretar de stat, al şaselea de acest gen din minister, iar decizia urmează să fie publicată în Monitorul Oficial. Pentru ca prefectul de Sibiu să devină secretar de stat, Executivul trebuie să modifice organigrama Ministerului Economiei prin hotărâre de guvern.
Numărul demnitarilor creşte deşi în toamnă premierul Emil Boc anunţa că la conducerea fiecărui minister vor rămâne doar doi secretari de stat.

Related posts

Leave a Comment