Reprezentanţii mass-media au avut ocazia să vadă planşele celor 7 proiecte depuse pentru Concursul Internaţional de Arhitectură pentru Centrul Cultural Transilvania, expuse în sala în care s-au jurizat. Acestea vor fi expuse în zilele următoare în Primărie pentru ca toţi doritorii să le poată vedea.
„Vreau să mulţumesc tuturor participanţilor la concursul de arhitectură pentru Centrul Cultural Transilvania pentru efortul pe care l-au făcut. De asemenea, mulţumesc membrilor juriului, mulţumesc ordinului Arhitecţilor, al cărui sprijin a fost extrem de important, colegilor din Primărie, tuturor celor care au particpat la reuşita acestui concurs” a precizat primarul Sorin Apostu.
Raportul final al juriului cuprinde aprecieri asupra modului de jurizare al acestui concurs, considerat un model de bune practici la nivel european, iar membrii juriului şi-au propus să-l promoveze ca atare.
“Membrii juriului au apreciat în mod deosebit atitudinea administraţiei publice locale ca fiind un model, nu numai în România, ci şi în Estul Europei, în ceea ce priveşte modul de abordare al realizării unei investiţii cum e Centrul Cultural Transilvania printr-un concurs internaţional de arhitectură. De asemenea, membrii juriului au considerat că Primăria Cluj-Napoca poate fi un model şi în ceea ce priveşte atenţia administraţiei pentru cultură ca factor al dezvoltării durabile, deoarece acest lucru va aduce beneficii pe termen lung”, a apreciat preşedintele juriului, arhitectul-şef al municipiului Ligia Subţirică.
Juriul concursului internaţional de arhitectură pentru Centrul Cultural Transilvania a stabilit firma cu cel mai mare punctaj obţinut în funcţie de criteriile din fişa de date a achiziţiei. Este vorba despre Asocierea între S.C. VAAL ARHITECTURĂ S.R.L. cu Popp şi asociaţii (din Bucureşti), care a obţinut 51 de puncte din maximum de 60 de puncte privind criteriile tehnice. Oferta financiară a acestei firme a fost de 2.400.000 lei. În total au fost depuse 7 proiecte pentru Centrul Cultural “Transilvania” – sediul Filarmonicii.
Valoarea estimată în anunţul procedurii era de 2.610.837 lei fără TVA şi durata maximă de proiectare 6 luni. Juriul a apreciat că proiectul câştigător s-a detaşat de celelalte şi că este “time less”. De asemenea, s-au făcut recomandări pentru proiectul câştigător, deoarece în arhitectură niciodată nu e nimic perfect, ci întotdeauna perfectibil.