Marchiza de Worcester îi sprijină pe micii fermeri clujeni VIDEO

După prințul Charles al Țării Galilor, moștenitorul coroanei Regatului Unit al Marii Britanii, și alți membri ai înaltei aristocrații britanice sunt preocupați de soarta fermierilor români. Marchiza Tracy de Worcester a inițiat o campanie, prin intermediul căreia îi îndeamnă pe români să îi sprijine pe micii fermieri, care produc hrană sănătoasă, spre deosebire de marile ferme, care au industrializat creșterea animalelor. Marchiza britanică s-a întâlnit la Cluj cu profesorii și cu studenții Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară, pentru a-i convinge să se alăture campaniei sale.
”Am trăit cea mai mare parte a vieții mele la țară și am văzut cum micile ferme de familie dau faliment ca urmare a intrării pe piață a giganticelor ferme industriale”, a spus aristocrata britanică.

Marchiza de Worcester a produs un film în care acuză proprietari fermelor gigantice de faptul că promovează practici incorecte și că produc alimente dăunătoare pentru sănătatea oamenilor. De asemenea, ea vorbește în acest film și despre impactul dăunător al dejecțiilor produse de fermele industriale asupra mediului înconjurător. Deja, ea a strâns o serie de susținători, cum ar fi reprezentanții Centrului Rațiu pentru Democrație ori cei ai Asociației Slow Food Transilvania. În plus, o serie de tineri care studiază agricultura, alimentația ori gastronomia în universități occidentale au început să vină în Transilvania, pentru a descoperi patrimoniul culinar local.

Membrii aristocrației britanice spun că România este una dintre țările care încă mai poate evita repetarea greșelilor pe care le-au făcut multe dintre țările occidentale. Și asta deși marile ferme industrializate care cresc porci, vite ori păsări au câștigat deja o cotă mare din piața românească a alimentelor.

Related posts

Leave a Comment