Marşul pentru viaţă: IPS Andrei Andreicuţ a spus că sporul natural în România este mult mai mic decât în cazul familiilor musulmane

Aproximativ 1.000 de persoane au participat, duminică, la Cluj, la ‘Marşul pentru viaţă’. Manifestarea care are ca scop promovarea vieţii, a valorii şi a unicităţii, a dreptului la viaţă pe care îl au toţi copiii nenăscuţi.”Mesajul nostru este unul pro viaţă, împotriva avortului şi ne dorim ca oamenii şi societatea să conştientizeze valoarea vieţii, faptul că este sacră’, a declarat Roxana Stanciu, unul dintre organizatorii marşului, citata de Agerpres.

La rândul său, mitropolitul Clujului, ÎPS Andrei Andreicuţ, a spus că sporul natural în România este mult mai mic decât în cazul familiilor musulmane.
“Ca să trăim o viaţă normală, noi, cei din România, ar trebui ca fiecare familie să aibă măcar trei copii, unul pentru mama, unul pentru tata şi celălalt pentru ţară şi biserică. Altfel ne diminuăm, îmbătrânim, ne împuţinăm’, a spus într-un discurs motivaţional IPS Andrei Andreicuţ. Printre alţii, la marş au participat şi episcopul Pavlos din Drama, Grecia, şi episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu.

Related posts

Leave a Comment