S-au împlinit în data de 25 martie anul acesta 15 ani de când ne-a părăsit vrednicul de pomenire Părintele Doctor Liviu Pandea. O lacrimă sinceră îi datorăm noi, fiii spirituali, pe mormântul care a astupat pentru veci un apostol adevărat, cu rare însușiri morale, intelectuale, o simțire puternică și o cultură solidă, prin care s-a înălțat la rangul de mare orator.Deplângem pierderea unui distins bărbat, a cărui imagine o avem puruea înaintea ochilor noștri, așa cum a fost: blând, prietenos, sincer, cinstit, modest, credincios și curat ca un sfânt; a lăsat urmașilor săi pilda unui om mare, a unui om rar.â
Imaginea lui ne înfățișează gradul de perfecțiune la care poate ajunge cineva prin cultivarea aptitudinilor sufletești și prin cultivarea virtuților creștinești. Pilda vieții și faptele lui ne rămân un izvor de lumină desprinsă din veșnicie, un izvor ce ne dăruiește putere în viață.
Mulți l-au judecat, deși agoniseala vieții acelora este duhul cel rău și pierzător de suflete, tăria, neastâmpărul în pofte mârșave și necucernicia. Flacără curată și vie a fost sufletul părintelui Liviu, flacără care încălzește și luminează. Nu voi uita niciodată mulțumirea sufletească și admirația ce o aveam pentru acest om modest, când ținea seara meditațiile, prin vorbele sale pline de har. Ne descoperea o lume nouă și necunoscută și totdeauna rămâneam deplin convins că sufletul nostru e suflet ales, numai că lipseau apostolii adevărați. Sufletul părintelui Liviu a trăit întreaga viață prin ceea ce a dăruit altora. Din darul lui Dumnezeu a oferit din belșug oamenilor: din iubirea de oameni, din bunătate și din darul său de jertfă. Nu s-a sfiit să vorbească de Dumnezeu, dar nici nu a luat numele lui Dumnezeu în deșert, căci faptele sale au fost în concordanță cu ideile pe care le spunea. A spus răspicat ceea ce a simțit și a crezut. A și suferit, căci oamenii buni sunt creați pentru suferință. Câți apostoli ai minciunii, răsfățului și ai îmbuibării nu s-au ridicat alai ca să-l biruie ca să-l facă mucenic și fugar al dreptății sfinte creștinești? A rămas însă neclintint credinței sale nestrămutate. A fost un învățător sfânt și foarte experimentat.
În lumea acesta speculantă, plină de politică, egoistă și vicleană, figura părintelui este una de sfânt. Curățenia vieții sale, sfințenia, apostolatul prin care a predicat, moralitatea, lupta pentru a mări pe Dumnezeu sunt merite pe care nu le putem aprecia îndeajuns noi. Cu sine a dus în mormânt aptitudini pe care Dumnezeu nu le dăruiște decât celor puțini și aleși. De aceea memoria lui rămâne adânc sădită în suflete noastre. Aș dori să închei scurta mea amintire cu o mărturie:
,,Pe părintele dr. Liviu Pandrea l-am știut doar din vedere. În anul 1947, când familia mea s-a stabilit în Cluj (eu aveam zece ani), am locuit aproape de familia Pandrea, pe actuala stradă Albini, iar pe părintele Liviu l-am văzut deseori trecând pe strada noastră. După interzicerea bisericii greco-catolice am aflat că a fost arestat, iar după eliberare s-a mutat în alt cartier și, timp de mai mulți ani, nu l-am mai întâlnit. Într-o dimineață (nu rețin anul), în perioada 1955-1960 când eram deja studentă, mergând la cursuri spre Universitatea Babeș-Bolyai și trecând pe lângă Bastionul Croitorilor am observat vreo 10-15 oameni (bărbați și femei) ”înarmați” cu măturoaie, lopeți și roabe, stând în jurul unei persoane care discuta cu ei. Când am ajuns în dreptul lor, am rămas mirată și șocată, recunoscându-l în persoana care să fie ,,Șeful “grupului pe părintele Liviu Pandrea.
Într-adevăr, nu m-am înșelat, deoarece și părinții mei au aflat că părintele Liviu Pandrea a fost ”șeful gunoierilor” care își desfășurau activitatea pe Calea Turzii, în parcul din spatele Teatrului Național sau pe strada Avram Iancu. Mai mulți cunoscuți l-au văzut supraveghindu-și echipa.
În anul 1969, mergând la Biblioteca Agronomiei după niște cărți, l-am revăzut pe părintele Pandrea în funcția de director al Biblotecii Institutului Agronomic. Nu știu dacă dacă de acolo s-a pensionat sau a mai lucrat și în altă parte. (Cluj-Napoca, 29.08.2015, Marcela – Augusta Radu, fostă secretară la UBB.)”
În încheirea acestor gânduri de omagiere a parintelui, spun și eu împreună cu poetul latin Publius Terentius: ”Cinstirea înaintașilor e flamura înțelepciunii”.
