Un tribunal egiptean a decis că Hosni Mubarak poate fi eliberat. Asta nu înseamnă automat că fostul preşedinte egiptean va ieşi imediat din închisoare. Procuratura poate face apel la această decizie a instanţei.Magistraţii au acceptat cererea de eliberare condiţionată a fostului preşedinte egiptean, Hosni Mubarak, într-un caz de corupţie. Nu se ştie însă dacă fostul lider de la Cairo va fi eliberat.
Hosni Mubarak este cercetat în patru dosare, privind implicarea în reprimarea manifestaţiilor şi acte de corupţie.
Mubarak (85 de ani) va rămâne în detenţie cel puţin 48 de ore, în aşteptarea apelului procurorilor.
Săptămâna trecută, Hosni Mubarak a fost achitat într-un caz de fraudă. El urmează să fie rejudecat în procesul privind reprimarea manifestaţiilor din 2011, în condiţiile în care sentinţa iniţială de condamnare pe viaţă a fost anulată, potrivit RFI România.