Loganul românesc, în top 3 cele mai vândute maşini din Rusia


În top trei al celor mai vândute maşini din Rusia în primul trimestru al lui 2010, se află Loganul românesc, Lada Priora şi Lada Samara.Logan ocupă locul al treilea într-un top al celor mai vândute maşini din Rusia în primul trimestru al acestui an, după Lada Priora şi Lada Samara, a anunţat Asociaţia Companiilor Europene în Federaţia Rusă.
Vânzările Logan au crescut cu 30%, la 12.570 de unităţi, după ce în primul trimestru din 2009, au fost vândute 9.668 de maşini Logan în Rusia. Numai în martie 2010, vânzările Logan în Rusia au sporit cu 29%, la 5.393 de maşini, de la 4.177 în aceeaşi lună a anului trecut.
Lada Priora se află pe primul loc în clasamentul celor mai vândute modele din Rusia în primul trimestru, cu 20.829 de unităţi, în scădere cu 13% faţă de acelaşi interval din 2009, urmată de Lada Samara, cu 17.847 de maşini vândute, cu 24% mai puţine ca în acelaşi interval din 2009.
De altfel, vânzările de maşini noi din Rusia au scăzut cu un sfert în primul trimestru, la 293.030 de unităţi, respectiv cu 7% în martie, la 126.701 maşini.
Constructorul francez de automomobile Renault, care deţine marca Dacia, anunţase la începutul lunii martie că a sporit capacitatea de producţie a uzinei Avtoframos din Moscova, care produce Logan şi Sandero, de la 60.000 la 160.000 de maşini pe an.
Investiţia Renault în extinderea capacităţii se ridică la 150 milioane dolari, în condiţiile în care constructorul francez investise iniţial 230 milioane dolari în construcţia uzinei de la Moscova.
De la 1 martie, Renault a început să vândă modelul Sandero produs de Avtoframos, care a început să fie produs la sfârşitul anului trecut.

Related posts

Leave a Comment