Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (C.J.C.P.C.T.) Cluj, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Cluj, invită iubitorii de folclor să ia parte la Spectacolul extraordinar ,,Lansare CD Orchestra Cununa Transilvană – Folclor muzical din județul Cluj”.
Evenimentul va avea loc vineri, 16 iulie 2021, începând cu ora 18:00, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca.
Cei prezenți vor avea ocazia de a se bucura de suite instrumentale din mai multe zone etnofolclorice ale județului Cluj, interpretate de membrii Orchestrei „Cununa Transilvană”, dar și de cântecele Marianei Morcan, alături de tineri interpreți din Câmpia Transilvaniei.
Vor fi pe scenă și jucăuși de la Frata și Mociu, ceterași vestiți: Alexandru Ciurcui (Șandorică) din Sopor si primașul Țuli Carol (Stângaciu) din Mociu și, de asemenea, publicul va avea parte și de alte momente deosebite.
Evenimentul va fi organizat cu respectarea tuturor regulilor sanitare și de distanțare fizică, prevăzute de normele în vigoare.
Biletele sunt disponibile aici.