Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, ÎPS Andrei Andreicuț, ar fi de acord ca ortodocșii români să serbeze Paștele în același timp cu romano-catolicii și protestanții. Propunerea a fost formulată public de profesorul universitar clujean, Adrian Papahagi. Mitropolitul Andrei Andreicuț a amintit că, în perioada interbelică, timp de patru ani, Biserica Ortodoxă Română a serbat Paștele după calendarul gregorian.
Data Paștelui este calculată de creștinii din toată lumea după decizia Conciliului Ecumenic de la Niceea, din anul 325 d. Ch., care a stabilit că Sărbătoarea Învierii cade în prima duminică cu lună plină după echinocțiul de primăvară. Atunci, era în uz calendarul iulian, intrat în vigoare în anul 46 î. Ch., în timpul lui Iulius Caesar. Însă anul astronomic este mai lung decât anul calendaristic cu 11 minute, ceea ce înseamnă că apare o zi de decalaj la fiecare 128 de ani. În anul 1581, Papa Grigore al XIII-lea a decis să elimine acest decalaj și a pus în vigoare calendarul gregorian. Creștinii occidentali au adoptat acest calendar. Biserica Ortodoxă Română a adoptat timp de patru ani și ea acest calendar, însă, pentru a serba Paștele în același timp cu ceilalți ortodocși, a amestecat cele două calendare, iar acum serbează Crăciunul după calendarul gregorian și Paștele după cel iulian. La dorința Papei, și greco-catolicii români serbează Paștele o dată cu ortodocșii, nu cu romano-catolicii.
[…] 10 aprilie 2023 Claudiu Padurean […]