India: Peste 50 de morţi, în urma unui accident feroviar


Mai mult de 50 de persoane au murit, luni, în urma coliziunii dintre două trenuri, produsă în estul Indiei, iar mulţi pasageri sunt încă blocaţi în vagoanele celor două garnituri.”Bilanţul a depăşit 50 de morţi. Facem eforturi pentru a scoate trupurile din vagoane”, a declarat Humayun Kabir, reprezentant al poliţiei din Bengalul Occidental.
Un tren expres care se îndrepta spre Calcutta a lovit, luni dimineaţă, un alt tren, care staţiona într-o gară din districtul Birbhum, la circa 200 de kilometri nord de capitala statului.
Impactul a fost atât de violent, încât ultimele vagoane ale trenului staţionat au fost proiectate în aer, pe un pod care traversează şinele, şi au rămas blocate la înălţime.
Majoritatea victimelor se aflau în vagoane fără locuri numerotate, care sunt, în general, supraaglomerate. ” Pasagerii decedaţi călătoreau în compartimente cu locuri fără rezervare. Nu avem numele lor, nici informaţiile necesare pentru a le anunţa familiile “, a declarat un oficial al căilor ferate.
Accidentul a avut loc la mai puţin de două luni după o altă coliziune, provocată aparent de un sabotaj şi produsă tot în Bengalul Occidental, soldată cu moartea a aproape 150 de persoane.
Căile ferate indiene, administrate de stat, transportă zilnic circa 18,5 milioane de pasageri, fiind principalul mijloc de transport pentru distanţe lungi. În fiecare an, 300 de accidente feroviare provoacă moartea a sute de persoane.

Related posts

Leave a Comment