Închisoarea Pitești din România a devenit faimoasă pentru brutalul „Experiment Pitești” desfășurat între 1949 și 1951 sub regimul comunist. Conceput pentru „reeducarea” violentă, în principal a tinerilor prizonieri politici – inclusiv susținătorii Gărzii de Fier, sioniștii și seminariștii religioși – experimentul a avut ca scop ștergerea convingerilor personale și impunerea supunerii absolute. Supravegheat de autoritățile închisorii și efectuat de deținuți, experimentul a implicat torturi fizice și psihologice extreme. Estimările sugerează că 780 până la 5.000 de persoane au fost supuse acestui program, cu 22 până la aproape 200 de decese raportate.
Construcția închisorii Pitești a început în 1937 sub regele Carol al II-lea și a fost finalizată în 1941, în timpul regimului lui Ion Antonescu, făcând-o cea mai modernă închisoare din România la acea vreme. Situată la marginea de nord a orașului, avea patru niveluri într-un design în formă de T.
Prizonierii politici au sosit pentru prima dată în 1942, inclusiv studenții implicați în rebeliunea legionarilor. După declararea Republicii Populare Române în 1947, închisoarea a ținut inițial infractorii minori, dar din 1948, în urma înființării Securității, a devenit centru de detenție pentru studenți. Până în aprilie 1949, directorul acesteia era Alexandru Dumitrescu.
Eugen Țurcanu a condus experimentul de la Pitești
Eforturile inițiale de „reeducare” au început la Închisoarea Suceava, dar ulterior au escaladat violent la Pitești și au continuat mai puțin brutal la Gherla. Eugen Țurcanu, fost membru al Gărzii de Fier și pentru scurt timp membru al Partidului Comunist, a condus experimentul de la Pitești cu aprobarea administrației închisorii.
Acționând probabil sub deputatul de securitate Alexandru Nikolski, Țurcanu a format un grup de deținuți loiali, numit Organizația Deținuților cu Credințe Comuniste (ODCC), pentru a efectua reeducarea violentă. Printre membri s-au numărat viitorul preot dizident Gheorghe Calciu-Dumitreasa și deținutul evreu, Petrică Fux.
În 1949, sub presiunea ofițerului de securitate Ion Marina, directorul închisorii din Aiud, Dumitrescu, a aprobat un program brutal de reeducare care implica umilire psihologică și tortură fizică. Coordonat cu oficiali precum Iosif Nemeș și Tudor Sepeanu, programul i-a forțat pe deținuți să se tortureze reciproc, să participe la sesiuni violente de îndoctrinare politică și să denunțe colegii deținuți. Dumitrescu însuși a luat parte uneori la bătăi.
Procesul de reeducare a avut trei etape: în primul rând, „demascarea externă”, în care tortura îi obliga pe prizonieri să mărturisească secrete reale sau imaginare; a doua, „demascarea internă”, unde i-au numit pe alții care au dat dovadă de clemență; și al treilea, „demascarea morală publică”, care implica renunțarea publică forțată la convingerile personale, inclusiv folosirea blasfemiei de către deținuții religioși.
Prizonierii de la Pitești au îndurat munca forțată, malnutriția și condițiile murdare
Virgil Ierunca a raportat abuzuri oribile în timpul reeducarii: deținuții au fost batjocoriți cu botezuri false cu apă murdară, arși cu țigări și obligați să scrie autobiografii false. Refuzul de a-i tortura pe alții a dus la pedepse brutale venite de la acoliții lui Țurcanu. Prizonierii au îndurat munca forțată, malnutriția și condițiile murdare. Unii s-au sinucis, în timp ce alții au murit din cauza torturii necruțătoare, inclusiv Alexandru Bogdanovici în 1950.
În 1952, experimentul de reeducare de la Pitești a fost oprit. La 10 noiembrie 1954, peste 20 de membri ODCC au fost condamnați la moarte; Țurcanu, acuzat pentru 30 de morți și 780 de abuzuri, a fost executat împreună cu alții.
Oficialii de la Securitate au primit sentințe ușoare și au fost eliberați în scurt timp. Autoritățile au pus ulterior vina pentru abuzuri pe presupusele infiltrații străine. Închisoarea a fost parțial demolată după 1989 și a fost ridicat un memorial pentru victimele decedate acolo. Declarată monument istoric în 2023, închisoarea a devenit muzeu în 2014 și acum este nominalizată pentru statutul de Patrimoniu Mondial UNESCO.
Foto:Google Maps.
CITEȘTE ȘI:
Cea mai dezastruoasă perioadă a comunismului românesc
Ana Pauker a fost prima femeie în funcția de ministru de externe
