„De la prima ediţie până acum festivalul a devenit mult mai variat. S-a pornit de la ideea unui cort de distracţie şi an de an s-au adăugat diferite componente. Nu urmărim să facem un Oktoberfest identic ca la Muenchen, avem deja unele festivaluri paralele aici, ci vrem să acoperim o zonă mai largă puţin, mai variată, a aducerii tradiţiilor germane aici. Vrem să intrăm puţin şi în zona academică, să generăm un dialog public, pe mai multe componente între Germania şi România şi pe temele care sunt de interes comun“, a declarat Florin Sabou, directorul Bielomatik şi vicepreşedinte DWNT.
Programul evenimentului include o prezentare de modă dedicată rochiilor ”Dirndl”, portul popular tradiţional german pentru femei. Fiecare piesă este lucrată manual şi creată special pentru această prezentare. Pe întreaga durată a festivalului, în Piaţa Unirii va fi amenajat un colţ al copiiilor – un zid de pictură oferit de un atelier de confecţionat lampioane şi învăţat cântecele în germană pentru Laternenfest – Sărbătoarea Lampioanelor.