Cotidianul The New York Times a publicat în ediţia sa de luni, 15 martie, un amplu reportaj dedicat României şi eforturilor Fundaţiei „Conservation Carpathia” de a crea în România un parc naţional nou care să rivalizeze cu marile parcuri naţionale americane.
Fotoreporterul Nicholas J.R. White, care lucrează în Marea Britanie şi România, a stat în România săptămâni întregi, mergând alături de rangerii Conservation Carpathia în mai multe zone din Munţii Făgăraş şi în special în judeţul Argeş, în comunele Rucăr şi Dâmbovicioara. Acesta spune în articol că prima sa vizită în sudul Munţilor Carpaţi a fost în 2018 şi că a fost impresionat de masivul Piatra Craiului, de panoramele extraordinare cu văi adânci şi păduri, şi de varietatea de animale sălbatice, de la lupi şi urşi bruni până la râşi. Nicholas J.R. White scrie că în Munţii Făgăraş, într-un colţ neaşteptat al Uniunii Europene, un proiect imens de conservare se derulează de mai mulţi ani, având drept scop final crearea unui „Yellowstone european”.
Planul Fundaţiei Conservation Carpathia, creată în 2009, „este de a proteja o arie vastă din pădurile din Carpaţi prin cumpărarea de proprietăţi, închirierea drepturilor de vânătoare, repopularea cu animale sălbatice şi oprirea exploatărilor forestiere ilegale”.
În sursa citată se mai spune că planul celor de la Conservation Carpathia este să dea înapoi proprietăţile achiziţionate către public sub forma unui parc naţional creat în Munţii Făgăraş, parc care, împreună cu Parcul Naţional Piatra Craiului, ar crea un lanţ de parcuri şi rezervaţii sălbatice naturale.