
Complexul ExpoTransilvania din Cluj va găzdui unul dintre cele mai importante târguri internaţionale de grădinărit din Europa de Est. Manifestarea va fi organizată de ExpoTransilvania în parteneriat cu Assa Kft Budapesta, dar şi cu colaborarea Camerei de Comerţ Româno-Maghiare Carpatia şi a Facultăţii de Horticultură a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj.Târgul va avea loc în intervalul 23-25 aprilie. Expozanţii vor fi companii ori organizaţii din domenii precum grădinăritul, floricultură, legumicultură, pomicultură ori amenajări peisagistice. Vor avea loc diferite manifestări tematice, precum amenajarea unei Grădini de Basme ori atelierul Micul Grădinar. Expoziţia va include un sector dedicat peştilor, păsărilor ori altor animale de companie.