Gaius Octavianus a fost fondatorul și primul împărat al Imperiului Roman, din 27 î.e.n. până la moartea sa în 14 e.n. Domnia sa a stabilit sistemul Principatelor și Pax Romana, o perioadă lungă de pace și stabilitate.
Gaius Octavianus, cunoscut mai târziu ca Augustus, s-a născut la 23 septembrie 63 î.e.n. la Roma, lângă Forumul Roman de pe Dealul Palatin. Familia sa paternă provine din Velletri, un oraș volsc la 40 de kilometri sud-est de Roma. În copilărie, i s-a dat porecla „Thurinus”, probabil ca o comemorare a victoriei tatălui său asupra sclavilor de lângă Thurii.
Străbunicul patern al lui Gaius Octavianus a servit ca tribun militar în timpul celui de-al doilea război punic, iar bunicul său a deținut funcții politice locale. Tatăl său, numit și Gaius Octavianus, a guvernat Macedonia, în timp ce mama sa, Atia, era nepoata lui Iulius Cezar. Datorită condițiilor de aglomerație din Roma, Octavianus a crescut în Velletri, orașul natal al tatălui său.
Tatăl lui Octavianus a murit în anul 59 î.e.n. când acesta avea patru ani. Mama sa, Atia, s-a recăsătorit în anul 56 î.e.n. cu Lucius Marcius Philippus, fost guvernator al Siriei și consul. Cu toate acestea, Philippus a arătat puțin interes pentru Octavianus, care a fost crescut în schimb de bunica lui, Iulia, sora lui Iulius Caesar. După moartea Iuliei în 52 sau 51, Octavianus și-a rostit discursul funerar, marcând astfel un punct de cotitură în dezvoltarea sa, pe măsură ce mama și tatăl său vitreg s-au implicat mai mult.
Iulius Cezar l-a numit moștenitor la Conducerea republicii pe Octavianus
La 15 ani, Octavianus a îmbrăcat toga virilis și a fost ales în Colegiul Pontifilor în 47 î.e.n. În 46 î.e.n., el a căutat să se alăture campaniei lui Cezar în Africa, dar a cedat la obiecțiile mamei sale. Mai târziu, s-a alăturat lui Cezar în Hispania, în ciuda faptului că s-a îmbolnăvit și a supraviețuit unui naufragiu pe drum. Determinarea sa l-a impresionat pe Cezar, care l-a numit ulterior moștenitorul său principal într-un nou testament depus la Fecioarele Vestale.
În timp ce studia în Apollonia, Iliria, Octavianus a aflat de asasinarea lui Cezar la 15 martie 44 î.e.n. Împotriva sfatului de a căuta refugiu între trupele macedonene, el a navigat în Italia ca să-și evalueze perspectivele politice. Testamentul lui Cezar l-a dezvăluit pe Octavianus ca fiu adoptiv și moștenitor principal, moștenind două treimi din averea sa.
Marc Antoniu l-a acuzat pe Octavian că a obținut adopția prin mijloace nepotrivite, dar această afirmație este considerată calomnie politică. La Brundisium, Octavian și-a îmbrățișat rolul de moștenitor al lui Cezar.
După adopția sa, Octavianus a luat numele lui Iulius Cezar, Gaius Iulius Cezar, dar a evitat să folosească „Octavianus”, ceea ce ar fi evidențiat statutul său adoptiv. Istoricii din această perioadă se referă la el ca „Octavianus” pentru a-l deosebi de Cezar.
Lipsit de avere personală substanțială, el a confiscat fondurile alocate pentru campania parților a lui Cezar și și-a însuşit tributul provinciilor din Orientul Apropiat, folosind aceste resurse pentru a aduna sprijinul aliaților. Octavian a ridicat o armată de 3.000 de veterani, mulți dintre ei foști loiali ai lui Cezar, și și-a asigurat loialitatea cu bonusuri generoase.
Marc Antoniu a refuzat să-i transfere moștenirea lui Cezar lui Octavianus
Octavian a ajuns la Roma pe 6 mai 44 î.e.n., pentru a-l găsi pe Marc Antoniu într-un armistițiu cu asasinii lui Cezar, cărora li s-a acordat amnistia. La înmormântarea lui Cezar, Marc Antoniu a vrut să inflameze opinia publică împotriva asasinilor lui cu un elogiu, dar s-a confruntat cu o opoziție tot mai mare.
Octavianus s-a poziționat ca un rival al lui Marc Antoniu, câștigând sprijinul veteranilor lui Cezar și aliniându-se cu senatorii preocupați de tendințele autoritare ale lui Marc Antoniu. Refuzul lui Marc Antoniu de a transfera moștenirea lui Cezar lui Octavianus a alimentat și mai mult tensiunile. Până în septembrie, Cicero a lansat discursuri în care îl ataca pe Antoniu, considerându-l drept o amenințare la adresa republicii și adâncind și mai mut diviziunea dintre Antoniu și cezarienii moderați.
După căderea celui de-al Doilea Triumvirat, Gaius Augustus (Octavianus) a restabilit aspectul Republicii Romane, cu autoritatea deținută aparent de Senat, magistrați și adunările legislative. Cu toate acestea, el și-a păstrat controlul suprem prin numiri pe viață în funcțiile de comandant șef, tribun și cenzor, acordate de Senat. Această dualitate s-a extins la titlurile sale: el a respins desemnările monarhice, preferând Princeps Civitatis („Primul cetățean”), în timp ce a adoptat numele de Augustus, nume care simboliza autoritatea și reverența.
Augustus a exstins și reformat Imperiul Roman
Augustus a extins semnificativ Imperiul Roman, a anexat Egiptul, Dalmația, Panonia, Noricum și Raetia, a extins teritoriile în Africa și a completat cucerirea Hispaniei, deși s-a confruntat cu o înfrângere semnificativă în Germania. El și-a asigurat granițele cu statele client și a negociat pacea cu Partia prin diplomație.
Augustus a reformat fiscalitatea, a dezvoltat rețele de drumuri cu un sistem oficial de curierat, a înființat o armată permanentă, Garda Pretoriană și a introdus poliția și serviciul de pompieri la Roma. El a reconstruit o mare parte din oraș în timpul domniei sale și fost succedat de Tiberius, fiul său adoptiv. Augustus a murit în anul 14 e.n. la 75 de ni, probabil din cauze naturale, deși zvonurile sugerau că a fost otrăvit de Livia, soția sa.
Foto: Moartea lui Cezar de Vincenzo Camuccini, 1804.
CITEȘTE ȘI:
