Fermierii clujeni sunt în pragul falimentului şi cer sprijin de la Guvern

Eliminarea subvenţiilor pentru crescătorii de vaci îi aduce pe fermierii clujeni aproape de faliment. Unii dintre ei vor pierde din această cauză aproape 7 miliarde de lei vechi anual şi se tem că nu îşi vor mai putea plăti creditele la bănci. Asociaţia Fermierilor clujeni cere Guvernului sprijin pentru susţinerea activităţilor din agricultură.
Stelian Podar este un clujean de profesie mecanic dar a investit 2,5 milioane de euro într-o fermă de vaci. Jumătate din bani i-a obţinut prin programul Sapard, restul din credite bancare.
A adus 600 de animale de rasă din Cehia, Slovacia şi Germania, dar îi este din ce în ce mai greu să-şi plătească ratele, care ajung la aproape un 100.000 de lei pe an.
Din acest an, Guvernul nu mai plăteşte subvenţia de 1 leu la litrul de motorină şi 30 de bani pentru fiecare litru de lapte euroconform predat procesatorilor.
Asociaţia Fermierilor din Cluj cere Guvernului să găsească soluţii pentru sprijinirea agricultorilor, pentru că altfel, cele mai multe ferme vor intra în faliment.

Related posts

Leave a Comment