Toți cei pasionați de cultură și artă sunt așteptați să viziteze expoziția inedită “Cu gândul aproape…”, expoziție ce conține un număr impunător de telegrame, atât cu felicitări și urări de însănătoșire adresate lui Octavian Goga, cât și mesaje de condoleanțe adresate Veturiei Goga după decesul poetului.
Aceasta poate fi admirată, la Casa Memorială Octavian Goga din Ciucea, în perioada 13 august – 13 septembrie 2024.
O formă de comunicare la distanță transmisă prin mijloacele cele mai rapide (telefon, telegraf), telegrama, implica esențializarea informației și chiar eliminarea cuvintelor mai puțin necesare, informând sau exprimând emoții, atitudini, gânduri, sentimente.
O modalitate perfectă pentru transmiterea gândurilor și sentimentelor într-un mod elegant și memorabil, telegrama permitea realizarea într-un mod unic a îmbinării splendorii și rafinamentului.
“În funcție de conținut, pot fi remarcate mai multe categorii de telegrame, inclusiv: de înștiintare, de felicitare, de condoleanțe, de mulțumire, de răspuns, oficiale” susține directorul Complexului Muzeal de la Ciucea, Eduard Boboc.
Tot el ne explică și faptul că reprezentând, în esență, o formă de corespondență (aidoma biletului, cărții poștale sau scrisorii), telegrama este folosită, preponderent, în caz de urgență, având următoarele aspecte distinctive:
– conține, de regulă, o singură informație exprimată concis, într-un stil oficial sau colocvial (în funcție de destinatar și de conținutul comunicării);
– unele cuvinte din conținut (preponderent cele cu rol de instrument gramatical) sunt suprimate, iar altele (presupunându-se a fi cunoscute sau subînțelese) – chiar omise.