Școala Populară de Artă „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca invită publicul la expoziția de pictură „La porțile magiei”, expoziție realizată de Anica Pojar – absolventă a Școlii Populare de Artă „Tudor Jarda”.
Expoziția are loc în perioada 22 decembrie 2025 – 11 ianuarie 2026, la Centrul de Cultură Urbană „Casino”.
Artista Anica Pojar a urmat cursurile de bază la pictură, în perioada 2019-2022, sub îndrumarea profesorului Găurean Grigore iar în prezent este cursantă în anul 1 la Tehnici în pictură, sub îndrumarea aceluiași profesor Găurean Grigore.
Anica Pojar a avut participări multiple la concursuri naționale organizate de diverse alte Școli Populare de Arte din țară, câștigând premii, mențiuni și diplome de participare precum și multiple participări expoziționale. Totodată, artista a avut numeroase expoziții, la Târgu Mureș, prin „Asociația Artiștilor Plastici”, la Turnul Croitorilor, la Turnul Pompierilor, la Casa Radio, precum și participări la multiplele expuneri colective ale Școlii Populare de Arte „Tudor Jarda”.
Program vizitare expoziție „La porțile magiei”:
10:00-20:00, 25-28 decembrie 2025 / 1-11 ianuarie 2026
10:00-16:00, 22-24 / 29-31 decembrie 2025
