Expert britanic: Dezvoltarea metaversului va aduce noi provocări geopolitice

Dezvoltarea metaversului aduce noi provocări geopolitice. Tocmai de aceea, statele trebuie să își adapteze diplomația la lumea virtuală. Și aceasta deoarece competiția dintre marile puteri din lumea reală va fi resimțită și în cadrul lumii sau lumilor virtuale, spune fostul diplomat britanic Shaun Riordan, în prezent profesor la Institutul European de Studii Internaționale.

Lumea virtuală este tot mai legată de viața reală. Dezvoltarea Inteligenței Artificiale, a tehnologiilor cuantice, a criptomonedelor și a metaversului are impact direct asupra vieților noastre. Acestea ne influențează mai mult decât ne dăm seama la o privire superficială, spune fostul diplomat britanic Shaun Riordan.

”Cred că există două probleme. Prima este cea a puterii de calcul, putere de care dispunem în acest moment. Cea de-a doua este cea a consumului de energie. Suntem tentați să considerăm că lumea on-line există doar on-line și nu consumă energie, nu provoacă nici un fel de pagube mediului înconjurător, nu produce poluare nicăieri. Însă producerea de criptomonede cere mai multă energie în prezent decât exploatările miniere de aur din întreaga lume. Iar această cantitate de energie trebuie să fie produsă undeva. Iar în prezent este produsă în principal de cărbuni”, a spus expertul britanic.

Aceste resurse au adus și o competiție geopolitică pentru controlul realității virtuale, mai spune profesorul Shaun Riordan.

”Avem acest termen de geopolitică ce operează în diferite feluri în relația sa cu metaversul. Un fel este legat de construirea metaversului. Adică, cel mai probabil, nu vom avea un singur metavers, ci mai multe metaversuri, precum și o competiție geopolitică între acestea. Ce se va întâmpla dacă metaversul chinezesc va încerca să doboare metaversul american? Sau dacă cel rusesc va încerca să doboare toate celelalte metaversuri pe care încearcă să le construiască altcineva? Și avem și o geopolitică în interiorul metaversului, care se bazează pe deep fake, operațiuni de dezinformare, propagandă… Așadar, avem provocări geopolitice pe mai multe niveluri”, a adăugat Shaun Riordan.

Fostul diplomat britanic crede că dezvoltarea metaversului va schimba profund modul în care comunicăm. El afirmă că Internetul este o creație a militarilor americani, pe care au împărtășit-o cu întreaga lume. Însă metaversul va fi mult mai descentralizat și va oferi posibilitatea ca și alte țări în afara Statelor Unite să dezvolte propriile lor lumi virtuale.

Related posts

Leave a Comment