Dorinţele lui Băsescu pentru 2011: Linişte pentru el, tărie pentru români


Preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat, marţi, în timpul conferinţei de presă susţinută la Cotroceni, ce îşi doreşte pentru anul 2011. Şeful statului susţine că nu vrea altceva decât puţină linişte pentru el şi tărie pentru români.”Puţină linişte. Mi-a adus un an perfect Moşul. (Pentru români – n.r.) tărie. Oricum, la sfârşitul unui asemenea an nu poţi decât să le mulţumeşti românilor că, ştiu sigur că le e greu, ştiu sigur că nu acceptă ce li s-a întâmplat, cu reduceri de salarii, cu creşterea inflaţiei, cu impozitarea pensiilor, însă, ca om politic, nu poţi decât să le mulţumeşti că şi dacă nu le-au acceptat, ai putut să iei măsurile care trebuiau luate ca să nu intre ţara într-un derapaj. Nici nu ai cum să te scuzi, nici nu ai cum să ceri vreun favor, decât să mulţumeşti că s-au putut implementa aceste măsuri”, a declarat Traian Băsescu.
Preşedintele a adăugat că este convins de faptul că, la un moment dat, peste ani, aşa cum a fost criticată această guvernare, se va recunoaşte că nu a avut alte soluţii.
“Sigur, când eşti la televizor, este cel mai uşor lucru să spui: relansaţi IMM-urile, faceţi investiţii! Nimeni nu spune de unde iei banii pentru asta, când tu ai un deficit de 6,8% generat, în primul rând, de lipsa de bani pentru salarii şi cheltuielile sociale”, a spus şeful statului.

Related posts

Leave a Comment