Deputat PSD: Guvernul se pregăteşte să-i trimită din nou pe bugetari în concediu fără plată


Guvernul se pregăteşte să-i trimită din nou pe bugetari în concediu fără plată, timp de cinci zile. Cel puţin aşa susţine social democratul Ciprian Nica. Soluţia ar fi preferată înlăturării din sistemul public a clientelei politice, instalată de PD-L.Potrivit lui Cipria Nica, PDL pregăteşte noi măsuri de austeritate care îi vor afecta, încă o dată, pe profesori, cadre medicale, poliţişti şi alţi angajaţi din sistemul bugetar. Este vorba despre o nouă rundă de cinci zile de concedii fără plată, pe care guvernul ar putea-o pune în aplicare în această toamnă pentru tot sectorul bugetar.
“Toţi bugetarii vor fi din nou trimişi acasă ca urmare a faptului ca Boc nu vrea să îi disponibilizeze pe clienţii politici angajaţi în ministere, în ultimul an!”, susţine Nica, într-un comunicat de presă dat publicităţii luni.
Deputatul PSD apreciază că reforma administrativă la nivel local se reduce doar la demiterea din funcţii a celor care nu sunt agreaţi de către actuala putere.
“Spre exemplu, în judeţul Vrancea, la Casa de Pensii, directorul PDL a comis un abuz atunci când a disponibilizat un funcţionar public aflat în concediu medical a cărui singură “vină” este aceea că este rudă de gradul I cu un membru PSD. Iar lista cu abuzuri pe care reprezentanţii PD-L le fac în numele “reformei” este mult mai mare”, se arată în comunicatul lui Nica.
Pesedistul acuză actualul guvern că subordonează necesitatea reformelor intereselor de partid astfel încât clientela politică a PD-L să nu fie afectată de constrângerile bugetare actuale.
“Trimiterea bugetarilor într-un nou concediu fără plata de cinci zile nu reprezintă altceva decât preţul pe care câteva sute de mii de oameni, a căror angajator este statul, vor fi sacrificaţi pentru câteva mii de clienţi politici din ministere, de care guvernul PDL nu se poate dispensa”, conchide Nica.

Related posts

Leave a Comment