De ce nu iese greva la români?

Grevă generală în România înseamnă greva generală a unora. Dintr-un milion de bugetari anunţaţi de sindicalişti, luni au fost în grevă doar 400.000. Cum de românii nu reuşesc să lupte până la capăt pentru acelaşi scop? Pentru că istoria a jucat un rol de moderator, spun sociologii. Mai exact perioada comunistă, care a rămas întipărită în mintea noastră. Ne-am revoltat o dată şi bine.Suntem un popor cuminte, care nu are tradiţie în ceea ce priveşte protestul şi care este încă bântuit de comunism, susţin sociologii.
“Noi nu avem o cultură a protestului. Am avut proteste ca un model cultural. Dar nu avem o cultură a grevei, o cultură a solidarităţii în grevă, o cultură a luptei împotriva spărgătorilor de grevă”, crede sociologul Alfred Bulai.
“Există diferenţe majore la noi. Majoritatea acestor mişcări a fost pe modelul din decembrie, al perioadei de început din anii ’90, un model al protestului violent. Iar acest tip de protest mergea când oamenii aveau acest model proaspăt în minte, când societatea nu era stratificată, diferenţele între cei bogaţi şi cei săraci fiind mici. Deci aveai o masă mare care avea aceleaşi probleme”, a mai spus Alfred Bulai.
Sociologii: În spaţiul românesc mişcările de protest au şanse mici de reuşită
“Memoria comunismului a avut un rol în ceea ce s-a întâmplat cu această grevă. Suntem destul de uzaţi şi fizic şi moral pentru a ne mai implica în acţiuni de stradă de acest gen. Iar atunci când o facem, o facem puţin cu scenografie pe modelul occidental, dar nu ne reuşeşte întotdeauna”, spune sociologul Mirel Bănică.
Cu toate că liderii sindicali din România au fost prin Occident, văzând probabil modelul de protest de acolo, sociologii spun că aceştia au încercat să mobilizeze masele, însă fără succes.
“În România, nu se reuşeşte mobilizarea maselor în numele unei idei, unui principiu. Nu avem tradiţia tulburărilor de stradă. Pentru noi istoria a jucat rolul de moderator. În Franţa, oamenii au o îndelungată tradiţie a luptei împotriva statului. Aceştia sunt în permanenţă în conflict cu statul”, a mai spus Mirel Bănică.
România nu este un caz singular când vine vorba de apatie politică şi de timiditate a protestului, acestea sunt simptome observabile în mai toate ţările din fostul bloc socialist. „Forţele sociale sunt confuze, dezintegrate şi demoralizate”, a explicat, pentru revista săptămânală Corso, antropologul Jakob Rigi care predă la Universitatea Central-Europeană din Budapesta cursuri despre mişcările sociale vechi şi noi.
Cauzele acestei dezagregări sociale au rădăcini istorice. De vină e regimul stalinist care a desfiinţat sindicatele, a restrâns până la inexistenţă dreptul la asociere liberă şi a eliminat organizaţiile independente. Postcomunismul a venit cu un al doilea val de atomizare, de data aceasta, cu iz neo-liberal. „Cred că aceasta este patologia Europei de Est”, a argumentat Rigi.
Intelectualii au şi ei partea lor de vină. Spre nenorocul est-europenilor, e de părere Jakob Rigi, intelectualii care au făcut dizidenţă împotriva regimului comunist au îmbrăţişat apoi ideologia neo-liberală a pieţei şi au propagat-o, fără alternativă, prin intermediul universităţilor şi a mass-media.
Numărul participanţilor la proteste va creşte odată cu aplicarea măsurilor de austeritate.
Pe de altă parte, românii sunt învăţaţi să rabde, să aibă întotdeauana o variantă de rezervă, iar pentru a fi mobilizată cu adevărat o masă mare de oameni este nevoie de timp.
“Oamenii vor participa în măsură mult mai mare, însă după ce vor apărea efectele reducerilor anunţate de Guvern. Acum oamenii au fost doar speriaţi. Până în toamnă nu vor fi mişcări ample, deoarece oamenii încearcă zeci de variante, încearcă să se descurce, deşi nemulţumirea va fi din ce în ce mai mare”, a mai spus Alfred Bulai.
Aproximativ 400.000 de bugetari, faţă de un milion câţi erau anunţaţi, au fost în grevă, iar Bacalaureatul s-a desfăşurat normal. În prima zi, greva a fost mai mult sonoră, iar cei mai mulţi dintre protestatari s-au resemnat cu o banderolă pe mână, ori au spart greva din motive strict financiare, în condiţiile în care o zi fără lucru înseamnă o zi scăzută din salariu.