Dacă nu se găsesc alte soluţii mai rămâne doar o revendicare: “Jos Guvernul!”


“Dacă nu se găseşte o rezolvare, mişcarea sindicală mai are doar o revendicare: Jos Guvernul! Dacă nu găsim o soluţie, situaţia va degenera, şi va urma căderea Guvernului. Nu putem să stăm la infinit, faptul că preşedintele României a pasat responsabilitatea CES este o încercare de a culpabiliza, de a şantaja partenerii sociali”, a declarat, la Sinteza Zilei de duminică, Bogdan Hossu, preşedintele CNS “Cartel Alfa”.
Liderul sindical a atras astfel din nou atenţia că măsurile anticriză propuse de autorităţi vor duce la căderea Guvernului, dacă sunt adoptate. “Mişcarea sindicală încearcă să construiască o a treia alternativă, nu există doar două alternative”, a precizat Hossu, care este de părere că “dacă nu se vor găsi resurse, ceea ce se întâmplă azi în România se va întâmpla din nou peste două-trei luni, şi singura soluţie va fi creşterea TVA-ului la 25%, şi impozit de 25%”.
“Astăzi suntem într-o criză reală, actualul guvern şi-a demonstrat incompetenţa, dar situaţia de acum are nevoie de o soluţie aceptabilă. Trebuie să ne asumăm cu toţii sitiuaţia de criză. Varianta preşedintelui trage în grupele cele mai defavorizate, protejând anumite grupuri”, a mai spus Bogdan Hossu.

Traian Băsescu a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că trebuie luate măsuri urgente de reducere a cheltuilelilor bugetare prevăzute în scrisoare de intenţie către FMI. Şeful statului a avertizat că România poate ajunge în situaţia economică a Greciei, dacă va continua să menţină uriaşul aparat bugetar. În plus, a susţinut şeful statului, dacă planul pentru reducerea cheltuielilor eşuează, se va trece şi la majorarea fiscalităţii.
Preşedintele a mai precizat că măsura referitoare la reducerea pensiilor cu 15% ar trebui să fie menţinută până la sfârşitul anului.
Marţi, preşedintele anunţa că va lăsa Consiliul Economic şi Social să decidă în privinţa scrisorii de intenţie către FMI, în care sunt prevăzute măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare.
Şedinţa Consiliului Economic şi Social (CES) programată să aibă loc vineri, 14 mai, a fost amânată pentru luni, 17 mai, la solicitarea sindicatelor. În cadrul şedinţei, partenerii sociali – Guvern, sindicate, patronate – urmează să discute Memorandumul cu Fondul Monetar Internaţional.
Confederaţiile sindicale au cerut amânarea şedinţei de vineri pentru că Guvernul nu le-a pus la dispoziţie datele economico-financiare care au stat la baza elaborării Scrisorii de intenţie cu FMI.

Related posts

Leave a Comment