Până în anul 3500 î.e.n., Europa era populată de cumunități agricole mici din epoca de piatră. Acestea au curățat vaste suprafețe de pământ și locuiau într-o zonă extrem de organizată cu mici cătune, gospodării și terenuri agricole.
Până atunci, metalurgia cuprului și a aurului era bine stabilită în Balcani. Inițial, cuprul și aurul au fost folosite ca metale decorative, transformate în ornamente de lux care au fost comercializate în toată Europa. Până în anul 2000 î.e.n., fierarii europeni au învățat cum să alieze cuprul și staniul pentru a face bronz.
Rezultatul a fost niște artefacte cu muchii dure care puteau fi folosite pentru tăierea copacilor și prelucrarea lemnului. Comerțul cu aceste arme și scule, precum și controlul aflorimentului de minereu, se afla în mâinile liderilor locali. Pentru prima dată, societatea europeană a arătat semnele unor ranguri sociale.
Surplusul de alimente a fost canalizat în ridicarea de monumente religioase maiestuoase, dintre care Stonehenge în sud Marea Britanie este cel mai cunoscut. La astfel de sanctuare au avut loc, probabil, ceremonii religioase importante la solstiţiile de iarnă şi de vară.
Epoca bronzului, perioada în care tehnologia bronzului a intrat în uz în toată Europa, a fost o perioadă de instabilitate politică și competiție intensă pentru regiuni. În această perioadă, șefii au prezidat triburile războinice, în vreme ce plugul și alte tehnologii noi pentru agricultură a produs recolte mai mari.
Unele dintre aceste grupuri europene au atacat estul mediteranei în jurul anului 1200 î.e.n., distrugând Micene în Grecia și răsturnând imperiul hitit. Aceștia erau luptători formidabili, care foloseau vehicule trase de cai și săbii devastatoare, mult mai eficiente decât armele produse în secolele anterioare.
Cu un mileniu înaintea erei noastre, tehnologia prelucrării fierului s-a răspândit în toată Europa
Culturile din Epoca Bronzului au fost primele care au dezvoltat scrisul. Conform dovezilor arheologice, culturile din Mesopotamia, care foloseau scrierea cuneiformă, și din Egipt, care foloseau hieroglife, au dezvoltat cele mai vechi sisteme practice de scriere.
În Europa Centrală, cultura „Unetice” timpurie a epocii bronzului (2300–1600 î.e.n.) include numeroase grupuri mai mici precum culturile Straubing, Adlerberg și Hatvan. Unele locuri funerare foarte bogate, precum cel situat la Leubingen (avea daruri funerare lucrate din aur), indică o creștere a stratificării sociale deja prezentă în cultura Unetice.
Cimitirele din această perioadă sunt mici și rare. Cultura Unetice a fost urmată de Tumulus din epoca mijlocie a bronzului (1600–1200 î.e.n.), caracterizată prin înmormântări în tumuli. În afluenții râului Criș din estul Ungariei, în epoca timpurie a bronzului a apărut cultura Mako, urmată de culturile Otomani și Gyulavarsand.
Cultura Urnfield a apărut în perioa datârzie a epocii bronzului (1300–700 î.e.n.) și a fost caracterizată de înmormântări prin incinerare. A inclus cultura Lusatiană din estul Germaniei și Polonia (1300–500 î.e.n.) care a continuat până în epoca fierului. Epoca Bronzului din Europa Centrală a fost urmată de cultura Hallstatt din epoca fierului (700–450 î.e.n.).
După anul 1000 î.e.n., tehnologia fierului s-a răspândit rapid în toată Europa. Prelucrarea fierului a apărut în zona Mitanni din Anatolia la mijlocul mileniului al doilea î.e.n. Monarhii hitiți au păzit secretul o vreme, căci erau conștienți de avantajele strategice ale prelucrării fierului.
Dar mercenarii din armatele lor au dus secretele metalurgiei acasă cu ei și astfel s-au răspândit afară. Europenii au îmbrățișat noua tehnologie cu entuziasm. Până în acel moment, cea mai coerentă unitate politică a fost o confederație liberă de triburi formată în timp de război, sau temporar sub o căpetenie carismatică. Această formă nativă de guvernarea supraviețuit timp de secole dincolo de frontierele romane.
Una din așezările epocii fierului a fost descoperită în secolul al XIX-lea
Oamenii din Hallstatt erau meșteșugari pricepuți în arta prelucrării bronzului și a fierului, ei au colonizat zonele Urnfeld din Europa centrală și de vest la începutul mileniului I î.e.n. Vorbitorii de limbi celtice au beneficiat de o cultură distinctă și foarte sofisticată, La Tene și s-au răspândit în nord din Văile Rinului și Dunării în Țările de Jos și Marea Britanie în secolul al IV-lea î.e.n. Celții au fost războinici redutabili, care au construit forturi mari pe dealuri și au jefuit Roma în anul 390 î.e.n.
Epoca fierului în Europa este caracterizată printr-o elaborare a modelelor de arme, unelte și ustensile. Acestea nu mai erau turnate, ci modelate cu ciocanul în forma dorită, iar decorul era elaborat și curbiliniu mai degrabă decât simplu rectiliniu. Formele și caracterul ornamentației armelor nord-europene seamănă în unele privințe cu armele romane, în timp ce în alte privințe sunt deosebite și evident reprezentative pentru arta nordică.
Citânia de Briteiros, situat în Guimarães, Portugalia, este unul dintre exemplele de situri arheologice din epoca fierului. Această așezare, veche de peste 2500 de ani, acoperea o suprafață de 3,8 hectare și a servit drept fortăreață celtiberică împotriva invaziilor romane. Situl a fost cercetat de Francisco Martins Sarmento în anul 1874, pe parcurs au fost scoase la suprafață: o serie de amfore pentru ulei de măsline și vin, monede, fragmente de ceramică, arme, bijuterii, precum și ruinele unei băi.
Foto: Velasquez, 1630, lucrarea îl reprezintă pe zeul Vulcan în forja sa când primește o vizită de la zeul Apollo, care a venit să-l informeze că Venus, soția lui Vulcan, a avut o relație amoroasă cu Marte.
CITEȘTE ȘI:
Care au fost originile producției de mâncare
Augurii erau preoții romani care interpretau voia zeilor
