Cum a intrat Vasile Lucaciu, Leul din Șișești, în conflict cu un sfânt al Bisericii Catolice

Una dintre cele mai importante personalități ale istoriei românilor ardeleni a fost preotul greco-catolic Vasile Lucaciu. În istoria românilor, el este considerat drept un adevărat erou; tot așa l-au considerat și contemporanii săi, care i-au dedicat un cântec devenit celebru: Doina lui Lucaciu. Însă pasiunea sa pentru cauza națională l-a împins pe Vasile Lucaciu să comită greșeli: el l-a considerat drept dușman personal pe preotul greco-catolic Ioan Bălan, devenit ulterior episcop de Lugoj, martir pentru Credință în temnițele comuniste și Fericit al Bisericii Catolice.

Vasile Lucaciu s-a născut în 21 ianuarie 1852, în satul Apa, din județul Satu Mare. Tatăl său era directorul școlii confesionale greco-catolice din sat, iar unchiul său, Nicolae Toth, era profesor de Teologie. Ulterior, Nicolae Toth a devenit episcop de Eperjes.

Vasile Lucaciu a studiat în satul natal, în Baia Mare, în Ungvar și în Oradea. Firea sa vulcanică a provocat numeroase conflicte, inclusiv cu unchiul său, episcopul Nicolae Toth. Vasile Lucaciu a ales să studieze Teologia, la Gherla și la Roma, unde a obținut doctorate în Filosofie și Teologie, la Institutul Sfântul Atanasie.

Întors în Transilvania, Vasile Lucaciu a devenit preot unit, profesor de religie, a început să publice articole în Gazeta de Transilvania și în Observatorul și a decis să se implice în activitatea Partidului Național Român. Uneori, înflăcărarea sa politică l-a împins să facă gesturi prea radicale pentru un preot.

A schimbat mai multe posturi, iar în 1885 a fost numit preot în satul Șișești. A început să strângă donații din toată Transilvania pentru a ridica în Șișești o biserică de mari dimensiuni, care costa mult mai mult decât putea plăti comunitatea locală. Ridicarea acestui lăcaș de cult, a cărui arhitectură este inspirată de cea a bazilicii Sfântul Petru din Roma, a devenit un obiectiv asumat de toți românii greco-catolici. De aceea, la sfințirea bisericii din Șișești, în 15 august 1890, au luat parte peste 15.000 de oameni.

Vasile Lucaciu își vedea ctitoria drept o catedrală a românismului în nordul Transilvaniei. A stârnit scandal o placă de marmură cu o inscripție în limba latină, care dedica biserica scopului unirii tuturor românilor.

Acest lucru a sporit ostilitatea autorităților austro-ungare față de Vasile Lucaciu. Acesta a fost condamnat în mai multe rânduri pentru atitudinea sa naționalistă. Însă, în tot acest timp, Vasile Lucaciu a dobândit poziții tot mai importante în Partidul Național Român. A devenit chiar secretar general al acestei formațiuni politice.

Vasile Lucaciu a fost unul dintre inițiatorii și semnatarii Memorandumului românilor ardeleni din 1892. A fost judecat, alături de ceilalți semnatari ai Memorandumului, la Cluj.

Vasile Lucaciu a primit cea mai mare condamnare dintre toți acuzații: cinci ani de închisoare. A fost închis la Seghedin, însă, după un an, a fost grațiat, împreună cu toți ceilalți condamnați, de către împăratul austro-ungar Franz Jozef. Grațierea memorandiștilor s-a produs ca urmare a intervenției Regelui României, Carol I.

Vasile Lucaciu a continuat să se implice în politică. În anul 1907, a fost ales deputat în Parlamentul din Budapesta, din partea Cercului Electoral Beiuș.

După izbucnirea Primului Război Mondial, Vasile Lucaciu s-a mutat la București. A demisionat, împreună cu Octavian Goga, din Comitetul Executiv al Partidului Național Român pentru a se putea implica fățiș în propaganda pentru intrarea României în război de partea Antantei și împotriva Austro-Ungariei.

În acest context, a devenit dușmanul protopopului greco-catolic al Bucureștiului, Ioan Bălan, care era împotriva amestecului religiei cu politica națională. Vasile Lucaciu l-a crezut pe Ioan Bălan agent de influență austro-ungar și a împărtășit această bănuială cu unii dintre dintre decidenții politici de la București. Acest gest a avut drept consecință arestarea lui Ioan Bălan de către autoritățile române și internarea lui într-un lagăr de prizonieri care aveau cetățenie austro-ungară ori germană, după cum menționează, în memoriile sale, arhiepiscopul romano-catolic al Bucureștiului, Raymund Netzhammer.

Bineînțeles, Ioan Bălan era nevinovat. Însă faptul că prefera pacea în locul războiului pentru eliberarea Transilvaniei părea un păcat de neiertat în ochii lui Vasile Lucaciu. Ulterior, marele teolog Ioan Bălan avea să devină canonic la Blaj, episcop de Lugoj, senator al României Mari, deținut politic în temnițele comuniste și martir pentru Credință. A fost beatificat și proclamat Fericit al Bisericii Catolice de către Papa Francisc, prezent în 2 iunie 2019 pe Câmpul Libertății din Blaj. Statutul de Fericit înseamnă că Ioan Bălan este venerat ca sfânt într-o biserică locală, parte a Bisericii Universale. Ioan Bălan nu a fost singurul viitor sfânt catolic arestat în timpul Primului Război Mondial și apoi deținut politic în închisorile comuniste. De același tratament a avut parte și Fericitul Anton Durcovici, episcop romano-catolic.

Ardoarea națională a lui Vasile Lucaciu l-a dus în Parlamentul României. A fost ales deputat de Galați în 1916. După intrarea României în Primul Război Mondial, s-a refugiat la Iași. Apoi, a plecat în străinătate pentru a pleda cauza românilor. A avut inițiativa de a organiza regimente formate din voluntari ardeleni și bucovineni, înrolați în armata austro-ungară, care fuseseră luați prizonieri de ruși ori de italieni. Aceste regimente aveau misiunea de a lupta alături de Armata Regală Română și de celelalte unități ale Antantei, împotriva Puterilor Centrale. De asemenea, Vasile Lucaciu a ajuns și în Statele Unite ale Americii pentru a pleda în favoarea Unirii Transilvaniei cu România.

În contextul Marii Uniri din 1 Decembrie 1918, Vasile Lucaciu a fost ales membru al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, fără portofoliu, deoarece în acea perioadă se afla în Italia. El a fost ales deputat în Parlamentul României în 1919 și 1920. A murit în Satu Mare în 1922.

Related posts

Leave a Comment