Reprezentarea lui Isus în artă datează din creștinismul timpuriu, deoarece aniconismul era respins în perioada ante-niceană. Imaginea sa standardizată s-a dezvoltat de-a lungul secolelor și a rămas în mare măsură consistentă, deși există unele variații.
Evangheliile nu oferă nicio descriere fizică a lui Isus. Faptele Apostolilor îl descrie ca pe o „lumină din cer”, în timp ce Apocalipsa prezintă o viziune simbolică. Evreii din secolul I au evitat arta figurilor datorită versetului: Exod 20:4–6, dar până în secolul al treilea, unele comunități evreiești, precum cele de la Dura-Europos, au creat reprezentări figurative.
Arta creștină timpurie a fost precaută din cauza persecuției și a opoziției evreilor față de idoli. Personalități precum Irineu și Eusebiu s-au opus imaginilor cu Isus, iar Sinodul din 306 e.n. de la Elvira a interzis imaginile bisericii. Dezbaterea a continuat până la sfârșitul secolului al IV-lea.
Cea mai veche artă creștină care a supraviețuit, din secolele II-IV, apare în catacombele romane. Reprezentările creștine timpurii foloseau simboluri precum peștele, ancora și staurograma pentru a-l reprezenta pe Isus. Cele mai vechi reprezentări directe îl arată pe Isus ca un copil cu Maria sau ca un tânăr fără barbă, așa cum se vede într-un portret din 235 e.n. din Siria.
Apariția lui Isus a avut o semnificație teologică. Unii l-au văzut ca pe un erou clasic, în timp ce gnosticii credeau că își poate schimba forma. Primii Părinți ai Bisericii, citând din Isaia 53:2, îl considerau simplu, dar gânditorii de mai târziu, precum Ieronim și Augustin, au susținut că avea o frumusețe ideală.
Versiunea cu barbă a devenit standard în reprezentările lui Isus
Din secolul al III-lea, primele scene clare din viața lui Hristos includ Botezul și Învierea lui Lazăr. La Dura-Europos ( 235) apar primele lucrări cu Hristos, iar în secolul IV devin mai frecvente, prezentându-l ca un tânăr fără barbă și cu părul scurt. În arta timpurie, Isus este uneori arătat cu o baghetă, care simboliza puterea, așa cum se vede în miracole precum învierea lui Lazăr. Această reprezentare, apărută după secolul al II-lea, i-a determinat pe unii să-l asocieze cu magia, deși istoricii susțin că a urmat tradiția biblică, precum toiagul lui Moise.
De la sfârșitul secolului al III-lea până la începutul secolului al IV-lea, Iisus a fost tot mai des reprezentat cu barbă, influențat de imaginile imperiale, filozofii clasici și Zeus/Jupiter. Această imagine cu barbă, adesea cu părul lung, era atribuită filozofilor „carismatici” cunoscuți pentru miracole. Versiunea cu barbă a devenit standard pentru imaginile hieratice. Încercările de a asocia aceste reprezentări cu diverse stiluri artistice sau opinii teologice au fost neconcludente.
Thomas Browne a criticat reprezentările cu părul lung ale lui Isus
De la mijlocul secolului al IV-lea, după legalizarea creștinismului, Hristos a fost înfățișat ca un rege, adoptând ținute și ipostaze imperiale. O altă reprezentare, influențată de filozofii clasici, a arătat un Iisus tânăr, trecând mai târziu la tipul cu barbă și păr lung până în secolul al V-lea. În mozaicurile Sant’Apollinare Nuovo (520), Isus apare fără barbă în timpul predicii sale, dar are barbă după Patimi.
În secolul al XVII-lea, scriitori precum Thomas Browne au criticat reprezentările lui Isus cu părul lung, argumentând că nu era nazireu, deoarece a băut vin și a atins morții. Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, rapoartele unor imagini miraculoase au atras atenția publicului, inclusiv fotografia din 1898 a Giulgiului din Torino.
În secolul al XX-lea, imaginea Milostivirii Divine, bazată pe viziunea Faustinei Kowalska, a atras peste 100 de milioane de adepți. Prima portretizare cinematografică a lui Isus a apărut în filmul din 1897 “La Passion du Christ”, iar filmele ulterioare au continuat să-l înfățișeze cu o barbă în stilul tradițional occidental.
Foto: Jacob Jordaens: Hristos printre farisei, 1660-1670.
CITEȘTE ȘI:
