Criza de la Agadir a avut loc în iulie 1911, când Franța a trimis trupe în Maroc, ceea ce a determinat Germania să trimită canoniera Panther la Agadir. Germania a căutat compensații teritoriale dar nu dorea să blocheze expansiunea Franței. Tensiunile au crescut, totuși criza s-a încheiat pașnic la 4 noiembrie 1911, Franța stabilind un protectorat asupra Marocului în timp ce Germania a primit un teritoriu în Congoul francez.
Dominanța Franței în Maroc a fost afirmată de Conferința de la Algeciras din 1906 și de un acord din 1909 cu Germania care asigura interese economice reciproce. În 1911, Franța a făcut presiuni asupra sultanului pentru un tratat care favoriza controlul francez. Germania a intervenit pentru a testa legăturile anglo-franceze și a căuta compensații pentru acceptarea dominației franceze în Maroc.
În 1911, în Maroc a izbucnit o rebeliune împotriva sultanului Abd al-Hafid. Franța a folosit tulburările ca pretext pentru a trimite trupe la Fez, pretinzând că protejează viețile europenilor, în ciuda amenințării reale minime. La 5 iunie, Spania a ocupat Larache și Ksar el-Kebir, temându-se de expansiunea Franței.
În 1911, Franța a oferit Germaniei concesii în altă parte dacă ar fi recunoscut interesele franceze în Maroc. După întârzieri ale negocierilor, Germania a trimis nava Panther în Agadir la 1 iulie, pretinzând că protejează comerțul. Acest lucru a stârnit reacții puternice ale francezilor și britanicilor.
De la cacealma la concesie: Agadir și retragerea Germaniei
Între timp, Germania s-a confruntat cu o criză financiară, acțiunile au scăzut cu 30%, rezervele de aur au scăzut și băncile au intrat în faliment. Temându-se colapsul economic, Kaiserul Wilhelm al II-lea a permis Franței să preia controlul asupra celei mai mari părți a Marocului.
La 7 iulie 1911, Germania s-a oferit să recunoască un protectorat francez în Maroc în schimbul unei despăgubiri în Congoul francez. Germania a cerut inițial un teritoriu extins, inclusiv acces la mare și drepturi de preempțiune pentru Congoul Belgian. Marea Britanie a răspuns cu un avertisment puternic în discursul lui Lloyd George din 21 iulie.
La 4 noiembrie, a fost semnat acordul franco-german unde Germania a acceptat controlul francez asupra Marocului în schimbul unor părți din Congoul francez (Neukamerun), obținând acces la râul Congo. Negocierile secrete ale premierului Caillaux au determinat demisia sa în ianuarie 1912, în timp ce naționaliștii germani au criticat înțelegerea ca fiind inadecvată.
Răspunsul inițial al Marii Britanii la criza din 1911 a fost prudent, cabinetul liberal a dat vina pe Franța și a îndemnat la reținere. Secretarul de Externe, Gray, a avertizat împotriva acțiunii militare franceze, dar nu a putut interveni din cauza Acordului anglo-francez din 1904. Când Marea Britanie s-a gândit să accepte o prezență germană în Maroc, Franța s-a opus. Temându-se de un port german din Atlantic, Marea Britanie și-a schimbat atitudinea și a trimis nave de luptă, reafirmându-și sprijinul pentru Franța.
Impactul crizei de la Agadir asupra Europei
Criza de la Agadir a scos la iveală diviziunile cabinetului britanic: personalitățile pro-Antanta precum Gray și Lloyd George s-au ciocnit cu non-intervențiștii. Discursul lui Lloyd George a ocolit Cabinetul, stârnind critici și o revoltă eșuată împotriva lui Grey.
Criza de la Agadir a avut consecințe de durată. Franța a văzut acțiunile germanilor ca pe o cacealma, fapt care a favorizat fermitatea în detrimentul concilierii. Istoricii au numit criza un preludiu tragic al Primului Război Mondial, adâncind și mai mult tensiunile franco-germane și anglo-germane, alimentând cursa înarmărilor și consolidând Pactul de la Antanta.
Tratatul de la Fez din 1912 a făcut din Maroc un protectorat francez. Sprijinul Marii Britanii pentru Franța le-a întărit alianța și a dus la un acord naval secret, o planificare militară strategică și planul lui Churchill de a trece Marina Regală de la cărbune la petrol. Criza a inspirat, de asemenea, lucrarea: Declinul Occidentului a lui Oswald Spengler. Drept urmare, Neukamerun a fost returnat Franței în 1916, iar Marocul a rămas sub protectorat până în anul 1956.
Foto: Canoniera germană SMS Panther, 1902.
CITEȘTE ȘI:
Olympic, nava transatlantică care a transportant pasageri peste două decenii
