Criza economică a redus senificativ încasările Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Cluj. Potrivit biroului de presă al instituţiei, încasările în primele nouă luni ale anului reprezintă doar 91,9 la sută din încasările realizate în intervalul similar al anului 2008.Astfel, Finanţele clujene au încasat doar aproximativ 2,4 miliarde de lei la bugetul consolidat al statului. Din această sumă, cea mai mare parte este reprezentată de încasările la bugetul de stat, în sumă de 1,8 miliarde de lei. Suma reprezintă doar 83,6 la sută din cea încasată în primele nouă luni ale anului 2008. În schimb, încasările la bugetul asigurărilor sociale de stat au ajuns la 845 de milioane de lei, adică 107,8 la sută din încasările din intervalul similar al anului trecut. La bugetul asigurărilor de sănătate, încasările au fost în sumă de 328,8 milioane de lei, adică 95,8 la sută din cele din primele nouă luni ale anului trecut. Scăderea cea mai mare a fost la bugetul asigurărilor de şomaj, unde Finanţele au încasat doar 30,3 milioane de lei, adică 66,8 la sută din încasările anului trecut.
Related posts
-
Primul Consulat Onorific al Ucrainei în România, deschis la Cluj
Guvernele de la Kyiv și București au agreat înființarea primului Consulat Onorific al Ucrainei în România.... -
Noaptea Bisericilor: tradiția europeană care transformă, în premieră, Clujul într-un traseu al patrimoniului religios
Pe 25 iulie 2026, clujenii și turiștii sunt invitați să exploreze pentru prima dată, într-un mod... -
Berea revine pe stadioanele din România: Președintele Nicușor Dan a promulgat legea care permite vânzarea băuturilor slab alcoolizate la meciuri
Suporterii din România vor putea consuma din nou bere și alte băuturi slab alcoolizate direct pe...
