Leon Troțki a fost un revoluționar rus, teoretician marxist și politician sovietic. Lider cheie în revoluțiile din 1905 și 1917, el a jucat un rol major în Războiul Civil Rus și în fondarea Uniunii Sovietice. După ce a pierdut luptele pentru putere în urma morții lui Lenin, a fost exilat în 1929 și asasinat în 1940.
Leon Troțki s-a născut pe 7 noiembrie 1879 în Ianovka, Imperiul Rus (acum Ucraina), într-o familie de fermieri evrei înstăriți, dar nereligioși. Numele său la naștere a fost Lev Bronstein și a crescut vorbind rusă și ucraineană. Educat în Odessa la o școală cu predare în limba germană, a excelat în științe și matematică. Deși unii speculează că numele său original era Leiba, dovezile susțin că Lyova este diminutivul din copilărie al lui Lev. Ulterior, a devenit fluent în mai multe limbi, deși vorbea cel mai confortabil rusa și ucraineana.
În 1896, Troțki s-a implicat în politica revoluționară în Nikolaev, inițial ca populist, înainte de a îmbrățișa marxismul prin intermediul viitoarei sale soții, Aleksandra Sokolovskaia. Deși a studiat pentru scurt timp ingineria și matematica la Universitatea din Odessa, a plecat pentru a organiza Uniunea Muncitorilor din Rusia de Sud. Arestat în 1898, Troțki a petrecut doi ani în închisoare, unde s-a familiarizat cu scrierile lui Lenin și s-a alăturat Partidului Muncitor Social-Democrat din Rusia (PMSDR).
În timp ce era închis în 1899, Troțki s-a căsătorit cu o colegă marxistă, Aleksandra Sokolovskaia. Exilați în Siberia în 1900, au avut două fiice, Zinaida și Nina. În exil, Troțki și-a aprofundat opiniile marxiste și a început să scrie pentru Iskra, alăturându-se facțiunii lui Lenin.
Troțki între menșevici, bolșevici și ideile proprii
Troțki a evadat din Siberia în 1902, urmat mai târziu de familia sa. Ambele fiice ale lui Troțki au murit tinere, iar Aleksandra a fost ucisă în timpul Marii Epurări a lui Stalin din 1938.
Troțki a adoptat pseudonimul „Troțki” după un temnicer din Odessa și l-a folosit tot restul vieții sale. Deși Lenin a propus să-l adauge pe Troțki în consiliul editorial, opoziția lui Plehanov l-a limitat doar la un rol consultativ.
În 1903, Troțki s-a căsătorit cu Natalia Sedova, cu care a avut doi fii. În același an, s-a alăturat menșevicilor lui Martov la cel de-al Doilea Congres al PMSDR, opunându-se modelului de partid centralizat al lui Lenin. Cu toate acestea, i-a părăsit pe menșevici în 1904 și a petrecut următorii ani ca „social-democrat non-facțional”, încercând să unifice facțiunile. În această perioadă, și-a dezvoltat teoria revoluției permanente și s-a certat aprig cu Lenin, care l-a numit „Iuda” și „ticălos”.
În 1905, după Duminica Sângeroasă, Troțki s-a întors în Rusia și a devenit un lider cheie al Sovietului de la Sankt Petersburg, ocupând în cele din urmă funcția de președinte al acestuia. A fost arestat în decembrie și condamnat la exil, dar a evadat în 1907.
Anii de exil ai lui Troțki și revenirea decisivă în Rusia
În timpul celei de-a doua emigrări (1907–1914), Troțki a locuit la Londra, apoi la Viena, unde a fost redactor la ziarul Pravda (Adevărul) și a încercat să unească facțiunile socialiste. S-a ciocnit atât cu bolșevicii, cât și cu menșevicii, în special din cauza „exproprierilor” bolșevice. Încercarea sa din 1912 de a reunifica partidul prin „Blocul August” a eșuat. Ca jurnalist, a relatat despre războaiele balcanice, expunând violența etnică. Odată cu izbucnirea Primului Război Mondial în 1914, Troțki a fugit din Viena în Elveția.
În timpul Primului Război Mondial, PMSDR și alte partide socialiste s-au divizat din cauza politicilor de război. Troțki, la fel ca Lenin și Martov, s-a opus războiului și imperialismului, susținând internaționalismul revoluționar.
În calitate de redactor al publicației Nașe Slovo în Franța, a promovat „pacea fără anexări”. A participat la Conferința Zimmerwald anti-război (1915), influențând rezoluția centristă a acesteia. Expulzat din Franța și Spania, Troțki s-a mutat la New York, unde a scris pentru ziare socialiste până când Revoluția din februarie (1917) a determinat întoarcerea sa în Rusia. Reținut în Canada pe drum, a fost eliberat în urma presiunilor sovietice.
La Petrograd (mai 1917), Troțki s-a alăturat partidului Mezhraiontsy, aliniindu-se cu bolșevicii. A devenit președintele Sovietului din Petrograd și a contribuit la conducerea Revoluției din Octombrie, care a răsturnat Guvernul Provizoriu. Stalin a recunoscut ulterior rolul cheie al lui Troțki în organizarea revoltei, deși a fost ulterior cenzurat.
Leon Troțki: de la Armata Roșie la exilul mexican
În calitate de comisar pentru afaceri externe, Troțki a expus tratatele secrete din timpul războiului. În timpul negocierilor de pace de la Brest-Litovsk (1917–1918), el a urmat o politică „fără război, fără pace” – refuzând să semneze un tratat, dar punând capăt ostilităților cu speranța că revoluția se va răspândi în Germania.
Numit comisar al Armatei și Marinei (martie 1918), Troțki a construit Armata Roșie, punând accent pe disciplină și folosind foști ofițeri țariști sub supraveghere politică. Metodele sale au atras critici și au stârnit opoziția internă, dar s-au dovedit cruciale în Războiul Civil.
După moartea lui Lenin în 1924, Troțki s-a opus lui Stalin, dar a fost exclus din Partidul Comunist și exilat. Troțki a trăit în diverse țări înainte de să se stabilească în Mexic, a criticat stalinismul și și-a promovat teoria revoluției permanente.
A fondat a Patra Internațională în 1938 și a fost asasinat în 1940 de un agent stalinist. Deși a fost șters din istoria sovietică și niciodată reabilitat, Troțki rămâne influent în gândirea marxistă și este văzut de mulți din Occident ca o figură cheie a stângii antistaliniste, în ciuda controverselor privind rolul său în Teroarea Roșie și în suprimarea rebeliunii de la Kronstadt.
Foto: Troțki și Lev Kamenev la negocierile de la Brest-Litovsk, aprox.1917–1918.
CITEȘTE ȘI:
De ce Stalin a renunțat la teologie pentru politică
Stahanov, minerul vedetă, folosit de sovietici pentru motivarea clasei muncitoare
