Oricât de dezorganizați puteau să pară pirații, cel puțin în comparație cu ofițerii militari ai vremii, aceștia se supuneau unui set de reguli. Fiecare echipaj avea un un anumit cod pe care marinarii trebuia să-l urmeze, care varia de la căpitan la căpitan, uneori chiar de la o călătorie la alta. Un astfel de document a fost numit articol pirat sau, mai frecvent, cod pirat.
Există mai multe astfel de coduri păstrate din documente istorice, probabil cel mai faimos fiind cel al lui Black Bart. Articolul lui conținea unsprezece secțiuni.
- Fiecare membru al echipajului are drept de vot cu privire la treburile momentului. Are dreptul la o cotă egală din noile provizii şi alcool, să se folosească de ele după bunul plac, dacă nu este nevoie şi lipsa nu impune ca proviziile să fie împărțite cu strictețe.
- Fiecare membru al echipajului trebuie să fie chemat pe rând, după listă, la împărțirea capturilor. Înafară de partea lor corespunzătoare din pradă, au dreptul la haine noi. Cu toate acestea, în cazul în care fraudează compania în valoare de cel puțin un dolar în bijuterii, farfurii sau bani, el urmează să fie abandonat pe o insulă pustie ca pedeapsă. Dacă a avut loc un jaf între doi membri ai echipajului, celui vinovat i se va tăia urechile și nasul, apoi va fi părăsit într-un loc nelocuit.
- Niciun om nu are voie să joace cărți sau zaruri pentru bani la bordul navei.
- Toate luminile și lumânările se sting la ora 8 seara. Dacă cineva vrea să bea după ora aceea, o va face pe puntea navei.
Fiecare bărbat trebuie să-și curețe pistolul și lama sabiei, astfel încât să fie mereu pregătit pentru acțiune.
- Femeile sau băieții nu au voie la bord, dacă cineva seduce o femeie sau o aduce deghizat pe navă, va trebui să plătească cu viața.
- Dezertarea navei sau abandonarea postului în mijlocul bătăliei se pedepsește fie cu moartea, fie cu abandonul pe o insulă pustie.
- Nimeni nu are voie să se lupte cu membrii echipajului la bord. Orice dispută trebuie să fie clarificată pe uscat, printr-un duel.
- Niciun om nu are voie să părăsească echipajul, până când nu a împărțit 1000 lire sterline (în bani sau în bunuri estimate). Dacă un bărbat își pierde vreun membru sau devine infirm în timp ce este în serviciu, el va primi 800 de lire din stocul public și o sumă proporțională pentru orice leziuni mai mici suferite.
- Din pradă, căpitanul și intendentul primesc două cote; secundul și tunarul primesc fiecare câte o cotă și o jumatate; iar ceilalţi ofiţeri primesc o cotă şi un sfert.
- Muzicienii au voie să se odihnească în ziua Sabatului, dar ei sunt obligați să lucreze în toate celelalte șase zile și nopți, cu excepția cazului în care primesc o favoare specială.
Codul era un contract pe care fiecare membru al navei îl semna
Majoritatea celorlalte coduri de pirat conțin secțiuni similare care se ocupă în general de împărțirea prăzii, responsabilitățile navei sau soluționarea disputelor echipajului. De fiecare dată când era
recrutat un nou membru , ofițerii superiori (de obicei, căpitanul sau intendentul) îi prezentau codul și îi cereau să-l semneze.
Apoi piratul trebuia să jure că respectă codul, de obicei pe o copie a Bibliei. Aceste reguli erau respectate de fiecare membru al echipajului, inclusiv de căpitan. Cu alte cuvinte, capacitatea de a vota demisia căpitanului nu era doar o întâmplare frecventă; era aproape o cerință dacăsituația o cerea.
Aceste articole sunt adesea folosite de unii istorici pentru a arăta că pirații au creat a societate democratică de facto la bordul navelor lor. Și în timp ce sunt unele adevăruri în această afirmație, o navă de pirați era departe de a fi o societate democratică liberală în care fiecare își putea spune părerea.
De exemplu, ofițerii tineri și noii membrii echipajului, aveau foarte puține de zis în legătură cu problemele călătoriei și erau de obicei ignorați de membrii seniori. În plus, opinia actualilor, cât și a foștilor sclavi de la bordul unei nave pirat nu era luată în seamă.
Pirații atacau rar navele din propria țară
În ceea ce privește democrațiile, navele piraților nu erau atât de diferite de orice alt colț al planetei de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea. Mai important, navele nu erau nici pe departe la fel de „independente” față de lor țara natală, așa cum ar putea crede unii.
Cu siguranță au fost pirați care s-au împotrivit autorităților, dar, în mare, erau loiali țării din care au provenit. Benjamin Hornigold, de exemplu, a refuzat să atace navele engleze, parțial pentru a-și păstra înfățișarea de corsar, dar mai ales pentru că era cu adevărat un patriot într-un anumit sens.
CITEȘTE ȘI:
[…] Codul de conduită al piraților […]