Clujul rămâne în elita educaţiei româneşti

Clujul rămâne cel mai mare centru universitar din România, după Bucureşti. În oraş învaţă peste 100.000 de studenţi, masteranzi şi doctoranzi, ceea ce înseamnă că 25 la sută dintre locuitorii oraşului urmează una dintre treptele educaţiei universitare. Cea mai veche, cea mai mare şi cea mai complexă universitate din România se află la Cluj. Este vorba de Universitatea Babeş-Bolyai, o universitate multiculturală, care oferă studii în limbile română, maghiară şi germană şi care este considerată drept un model la nivel european.Doar în acest an, Universitatea Babeş-Bolyai a înmatriculat 14.000 de boboci. Este vorba de cel mai mare număr de studenţi atraşi de o universitate din România. Interesul mare al tinerilor faţă de această universitate arată că educaţia oferită aici este una de elită, a spus rectorul Ioan-Aurel Pop, în deschiderea anului universitar. „Studenţii reprezintă brandul Clujului”, le-a transmis academicianul Ioan-Aurel Pop tinerilor.

De un mare interes se bucură studiile de informatică. Clujul a fost declarat drept pol naţional de creştere în domeniul tehnologiei informaţiei, iar companiile clujene oferă 3.000 de noi locuri de muncă în domeniu. Din acest motiv, mulţi dintre tineri s-au înscris la Facultatea de Informatică.

Nu doar Universitatea Babeş-Bolyai oferă educaţie de elită. Facultatea cu cel mai mare număr de studenţi străini din România este Facultatea de Medicină, din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu. Aici învaţă peste 2.000 de tineri, cei mai mulţi din ţări occidentale, dar şi din India, Tunisia ori Maroc. Linii internaţionale de studiu au fost dezvoltate şi de alte instituţii, care oferă educaţie în limbile engleză, franceză ori germană. Aşa ar fi Universitatea Tehnică ori Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară. Există performanţă şi în universităţile private. De exemplu, Universitatea Sapientia, cu predare exclusiv în limba maghiară, este considerată drept una dintre cele mai bune universităţi care oferă studii în limba lui Sandor Petoffi din afara Ungariei.

Mulţi dintre studenţi aleg Clujul nu doar pentru calitatea educaţiei, ci şi pentru calitatea vieţii, în general. Iar investiţiile în infrastructura de educaţie reprezintă o prioritate pentru universităţi. Cel mai important proiect este gestionat de prorectorul Universităţii Babeş-Bolyai, Dan Lazăr. Este vorba de o investiţie de 31 de milioane de lei, în reabilitarea Parcului Sportiv Universitar Iuliu Haţieganu. Acest proiect presupune păstrarea spaţiilor verzi şi reabilitarea suprafeţelor destinate sportului.

Related posts

Leave a Comment