Bienala Internaţională de Ceramică din Cluj va oferi publicului clujean, din 12 octombrie, o suită largă de manifestări. Amatorii de artă vor avea ocazia să admire adevărate capodopere. Bienala de ceramică va include şi trei expoziţii care vor avea loc în această lună în Bistriţa, inclusiv o retrospectivă a celor două bienale precedente. În luna decembrie, lucrările care vor fi premiate la Cluj vor fi expuse şi la Bucureşti, spune unul dintre organizatori, conferenţiarul universitar Marius Georgescu de la Universitatea de Artă şi Design.
Ediţia din acest an a Bienalei are o largă participare internaţională, mai spune Marius Georgescu. ”Vor fi expuse lucrări realizate de 120 de artişti din 37 de ţări. 40 dintre aceşti artişti vor fi prezenţi la Cluj”, a spus Marius Georgescu.
Evenimentul din acest an va aduce la Cluj, pe lângă expoziţiile şi evenimentele colective, şi 10 expoziţii individuale ale unor artişti ceramişti preţuiţi. La capitolul evenimente inedite, va exista o expoziţie de ceramică şi sticlă în subsolul Muzeului de Artă din Cluj, dar şi o expoziţie care îmbină ceramica cu noile media.