Cine este prima femeie de pe o bancnota românească care urmează să fie lansată

Bancnota de 20 de lei lansată de BNR va fi prima pe care se află chipul unei personalități feminine

”Începând cu data de 1 decembrie 2021, Banca Naţională a României va pune în circulaţie o bancnotă cu valoarea nominală de 20 lei. Noua bancnotă va fi prezentată publicului vineri, de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Este prima bancnotă cu putere circulatorie pe care este prezentă o personalitate feminină: Ecaterina Teodoroiu. Se răspunde astfel interesului public legitim, care a găsit o largă susținere la nivelul societății, susținându-se consolidarea egalității de gen și a rolului major al personalităților feminine în istoria și societatea românească”, potrivit BNR.

Bancnota de 20 de lei este imprimată pe suport de polimer, în tehnică mixtă plană/în relief, cu dimensiuni de 136×77 mm și culoare predominant verde oliv.

Pe o parte a bancnotei se regăsesc portretul Ecaterinei Teodoroiu, un buchet de brândușe și o insignă a Asociației Cercetașii României.

Pe revers se vor putea vedea o reprezentare a Victoriei înaripate de pe Medalia Victoriei, o imagine a Mausoleului de la Mărășești și o floare de crin.

Related posts

One Thought to “Cine este prima femeie de pe o bancnota românească care urmează să fie lansată”

  1. […] Cine este prima femeie de pe o bancnota românească care urmează să fie lansată […]

Leave a Comment