Cele mai bune lucrări ale studenților de la UAD, expuse în cadrul „Ligeti meets UAD” la Muzeul de Artă

A doua ediție a expoziției-concurs „Ligeti meets UAD”, organizată de Universitatea de Artă și Design (UAD) Cluj-Napoca, va fi găzduită de către Muzeul de Artă Cluj-Napoca, în perioada 29 aprilie – 18 mai 2025.

Evenimentul face parte din calendarul de manifestări a celei de-a V-a ediții a Ligeti Festival Transylvania, ce are ca temă „Kaleidoscope of virtuozities” și este organizat de către Asociația Transilvania Art and Science, în parteneriat cu Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca.

Vernisajul expoziției va avea loc marți, 29 aprilie, de la ora 17:00.

În expoziția de la Muzeul de Artă, coordonată de lect. univ. dr. Adina Șuta, se vor regăsi lucrările a peste 30 de tineri artiști, studenți ai UAD Cluj-Napoca în cadrul programelor de studii de licență, master și școală doctorală, reprezentând toate departamentele instituției clujene de învățământ superior artistic. Expozanții au fost selectați de către un juriu format din cadre didactice ale UAD Cluj-Napoca dintr-un număr de peste 100 de studenți care s-au înscris la preselecția expoziției-concurs „Ligeti meets UAD”. Printre criteriile care au stat la baza selectării lucrărilor au fost: mesajul lucrării în acord cu subiectul propus, conceptul lucrării, calitatea și aspectul lucrării în relație cu tehnica folosită.

Cele mai bune trei lucrări din expoziție vor fi premiate cu câte 500 de euro fiecare, tinerii artiști, studenți ai UAD Cluj-Napoca, obținând astfel Premiul juriului UAD, Premiul Asociației „Transilvania Art and Science” și Premiul Publicului. Pentru acordarea acestui din urmă premiu, vizitatorii expoziției, iubitori ai artei, sunt invitați să voteze artistul / lucrarea în timpul vizionării expoziției.

Festivitatea de premiere va avea loc în data de 22 mai 2025, ora 18:30, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, imediat după concertul de deschidere a Festivalului Ligeti.

Premiile pentru studenți vor fi oferite de DeLonghi Group. Ligeti Festival Transylvania este organizat cu sprijinul Western Union.

Related posts

Leave a Comment