România are șansa să devină una dintre cele mai importante destinații pentru investiții în domeniul centrelor de date. Există mai multe analize realizate de companii internaționale de consultanță care arată că astfel de centre în România costă mai puțin decât cele construite în Europa Occidentală. În plus, România va avea acces în curând la surse serioase de energie, capabile să alimenteze astfel de centre de date. Cererea de centre de date a crescut exponențial în ultimii ani, ca urmare a dezvoltării rapide a Inteligenței Artificiale. Însă, până acum, România a…
Read MoreCategorie: Stiri
Acțiuni de combatere a poleiului pe drumurile de munte din județul Cluj
În cursul zilei de vineri, 30 ianuarie 2026, la nivelul județului Cluj, nu există drumuri județene blocate traficului rutier, din cauza condițiilor meteorologice. În acest context, s-a intervenit în vederea combaterii fenomenului de polei, cu precădere în zona de munte a județului. Totodată, s-a acționat pe 14 drumuri județene situate pe raza zonei Huedin. Intervenția a fost realizată cu ajutorul a 13 utilaje. Tot în această zonă, în cursul nopții și al acestei dimine, s-a acționat pe 10 drumuri județene, cu 6 utilaje. În cadrul acestor acțiuni a fost folosită…
Read MoreCum încearcă clujenii să țină sub control facturile la utilități
Clujenii caută soluții pentru a ține facturile sub control. Cei care locuiesc la case au investit în panouri fotovoltaice sau în pompe de căldură, iar cei care stau la bloc încearcă să își eficienteze consumul energetic cu ajutorul corpurilor de iluminat de tip led. Creșterea prețurilor la energie a stimulat interesul clujenilor pentru surse alternative de energie sau pentru soluții menite să scadă consumurile. Clujenii care au case mizează tot mai mult pe instalarea de panouri fotovoltaice, dublate de baterii care asigură o parte din consumul locuințelor respective. De asemenea,…
Read MoreInteligența Artificială aduce noi provocări în domeniul securității cibernetice
Dezvoltarea Inteligenței Artificială ridică noi întrebări legate de securitatea cibernetică. Practic, apar noi vulnerabilități, care pot afecta segmente largi ale populației. Mai multe studii realizate de organisme internaționale arată că cea mai mare provocare pentru companii în anul 2026 este securitatea cibernetică. Această amenințare este considerată chiar mai mare decât fragmentările geopolitice sau complexitatea lanțurilor de aprovizionare. Provocările legate de securitatea cibernetică sunt aduse mai ales de accelerarea adoptării instrumentelor care țin de utilizarea Inteligenței Artificiale, în sensul în care foarte multe companii nu știu cum să își asigure securitatea…
Read MoreAsociațiile de pacienți critică reformele din sistemul sanitar
Asociațiile de pacienți din județul Cluj afirmă că România se îndepărtează de obiectivul de a avea un sistem de sănătate compatibil cu cel al Europei Occidentale. Reprezentanții lor adaugă faptul că, în noul context economic, există riscul excluderii unor întregi categorii sociale de la asistența medicală de calitate. Reprezentanții asociațiilor de pacienți critică măsurile luate de Guvern în domeniul medical. De exemplu, membrii conducerii Asociației Pacienților Cronici din România spun că este nejustificată decizia de a nu mai plăti prima zi de concediu medical. Reprezentanții pacienților cronici afirmă că această…
Read MoreInteligența Artificială schimbă amprenta digitală a afacerilor locale
Inteligența Artificială schimbă modul în care funcționează prezența digitală a afacerilor locale. De data aceasta, contează mai mult ca oricând validarea din partea comunității locale. Adoptarea pe scară largă a Inteligenței Artificiale schimbă total amprenta digitală a afacerilor locale. O serie de sarcini, precum evidența clienților, încasarea facturilor sau gestiunea primară a stocurilor și a resurselor, pot fi preluate de agenții de Inteligență Artificială, care pot să înlocuiască munca de rutină a unor angajați. Astfel, acești angajați devin disponibili pentru activități mai productive, spune expertul în IT, Radu Orghidan. Inteligența…
Read MoreProiectul „A fost odată în Seleuș…” se încheie cu succes: două lansări și o platformă digitală pentru păstrarea memoriei culturale
Proiectul cultural „A fost odată în Seleuș…”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, s-a încheiat cu succes după două evenimente de lansare care au adus împreună comunitatea locală și publicul clujean pentru a celebra puterea poveștilor și a artei ca punte între generații. Produsele culturale realizate în cadrul proiectului au fost prezentate publicului în cadrul a două evenimente memorabile: Prima lansare a avut loc la Căminul Cultural Seleuș, Comuna Daneș, județul Mureș, unde comunitatea locală s-a adunat pentru a sărbători finalizarea unui demers artistic unic. Copiii din Seleuș, alături de…
Read MoreRecord de vizitatori la muzeele subordonate Consiliului Județean Cluj
Muzeele subordonate Consiliului Județean Cluj au reprezentat, și în anul 2025, una dintre atracțiile principale atât pentru publicul clujean, cât și pentru turiști, înregistrând cifre semnificative de vizitatori. Astfel, Muzeul Etnografic al Transilvaniei a fost și în anul precedent, una dintre principalele atracții din județ, acestuia trecându-i pragul 111.739 de vizitatori, în creștere cu cca 9% comparativ cu anul 2024.Dintre aceștia, 74.868 au fost atrași de secția în aer liber a muzeului, respectiv, Parcul Etnografic Național Romului Vuia din Hoia, restul de 36.871 fiind interesați de exponatele și evenimentele găzduite…
Read MoreUMF ”Iuliu Hațieganu” investește peste 50 de milioane de euro în medicină digitală
Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a anunțat o investiție de mai mult de 50 de milioane de euro într-un centru de medicină digitală. Acesta va fi folosit pentru pregătirea studenților pentru viitorul medicinei. De exemplu, în cazul stomatologiei, cu ajutorul imagisticii digitale, va fi creat un ”geamăn” digital al pacientului, care va ajuta medicul să alcătuiască strategia pentru tratarea lui. De asemenea, vor exista simulatoare menite să îi pregătească pe viitorii medici în domeniile lor de activitate. Acesta va fi cel mai important centre de medicină…
Read MoreCum au serbat clujenii Ziua Unirii Principatelor
Sute de clujeni au luat parte la ceremoniile organizate în centrul Clujului, pentru a sărbători Ziua Unirii Principatelor. Aceste ceremonii au început la ora 11.00, cu depuneri de coroane și jerbe de flori la bustul Principelui Alexandru Ioan I Cuza, urmate de discursuri, defilarea gărzii de onoare și a muzicii militare. A fost organizată și o ceremonie religioasă, precum și o horă a Unirii. De la ora 13.00, în Piața Unirii, a început un regal folcloric, care a inclus artiști precum Maria Golban Șomlea, Aurel Tămaș sau Sava Negrean-Brudașcu, Orchestra…
Read More