De 70 de ani, românii nu mai au patrie. Au o ţară, ba chiar mai multe, pentru că Republica Moldova a rămas neunită cu România, iar milioane de români au plecat la muncă în Occident. Însă au rămas fără patrie, pentru că patrie înseamnă mai mult decât ţară; înseamnă o ţară, dar o ţară pe care o iubeşti şi unde te simţi acasă.
Read More
De Cornel JurjuCătre finalul anului 1947, cam toată arhitectura instituţională a României moderne era dezafectată. Exista o singură excepţie: monarhia. O instituţie de tradiţie, care reprezentase coloana vertebrală pentru evoluţia istorică a României ultimilor 80 de ani şi care, recent, trecuse printr-un proces suplimentar de relegitimare generat de acţiunea regelui Mihai de la 23 august 1944. Asemenea realităţi, transformau monarhia în principalul obstacol ce se găsea în faţa ofensivei comuniste de preluare integrală a puterii instituţional-politice. De altfel, nu ar trebui privit ca o simplă coincidenţă faptul că atacul împotriva dinastiei a fost lăsat la sfârşit şi numai după o atentă şi de durată acţiune de pregătire a terenului.
Read More
Papa Francisc a mulţumit public, după rugăciunea Angelus în Piaţa Sfântul Petru din Roma, pentru toate mesajele de felicitare ce i-au fost trimise cu ocazia Crăciunului, relatează EFE. Suveranul Pontif a ales această cale de a mulţumit tuturor celor care i-au adresat urări deoarece numărul lor a fost extrem de mare.
Read More
SCRISOAREA PASTORALĂ
a PS Florentin CRIHĂLMEANU,
Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla,
la mărita Sărbătoare a Naşterii după trup a Domnului şi
Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos
Florentin, din harul şi mila Atotputernicului Dumnezeu, prin graţia Sfântului Scaun Apostolic al Romei, Episcop de Cluj-Gherla, onoratului cler împreună slujitor, cuvioaselor persoane consacrate statornic rugătoare, iubiţilor creştini greco-catolici şi tuturor credincioşilor creştini, de Dumnezeu iubitori, „Har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul nostru Isus Hristos, Cel ce S-a dat pe Sine pentru păcatele noastre” (cf. Gal 1,3).
De Cornel JurjuÎn 30 decembrie 1947, Regele Mihai era forţat să abdice şi să părăsească imediat România. Autorii direcţi ai loviturii de stat au fost Petru Groza (primul ministru de atunci) şi Gh. Gheorghiu-Dej (liderul Partidului Comunist). Scena se consuma în Palatul Elisabeta din Bucureşti şi era săvârşită în numele instaurării republicii comuniste, pe care propaganda de partid o ilustra ca pe o patrie a democraţiei şi libertăţii absolute. Între timp, posteritatea s-a putut lămuri deplin cu privire la marea gingăşie şi vocaţie democratică a regimului comunist. Aceeaşi posteritate a reţinut în dreptul lui Petru Groza câteva aspecte sugestive: calitatea de personaj funest al istoriei româneşti, dar şi un comportament caracterizat de un oportunism feroce, de mitocănie, de înclinaţia spre trivialitate.
Read More
O figură uitată în istoria românească este cea a unuia dintre episcopii greco-catolici din exil. Platon Kornyljak era de etnie ucraineană şi a slujit în cadrul Bisericii Greco-Catolice Ucrainiene din Exil. Însă episcopul născut în România a cunoscut îndeaproape limba şi cultura românească şi a ajutat parohiile şi misiunile greco-catolice româneşti din exil, de aceea merită recunoştinţa românilor pe care i-a ajutat să îşi menţină vie speranţa în anii grei ai comunismului.
Read More
Trenul Regal, garnitura comandată de Regele Ferdinand I în 1926, dar nefolosită niciodată de acesta, a fost martorul unei importante părţi din istoria României. Într-o eră în care calea ferată era echivalentul autostrăzilor de acum, Trenul Regal era echivalentul Airforce One, pentru că era destinată şefului statului, potrivit RFI România.
Read More
De Cornel JurjuRegele a murit iar România se cutremură. Abia în aceste zile, nevolnicii de noi, pricepem statura istorică uriaşă a celui care a fost Mihai I al românilor. Abia acum resimţim cu adevărat puterea simbolică a Coroanei: de a uni, de a mobiliza suflete, de a reda demnitate unui popor cu inima sfâşiată.
Read More
de Sidonia Grama
Aşa va fi hotărât Atotputernicul, Cel căruia Majestatea sa Regele Mihai, cu adâncă reverenţă, şi-a închinat întreaga viaţă. Să fie acum, la câteva zile după sărbătoarea naţională a Unirii tuturor românilor, celebrate de noi buimac şi în dezunire, cu puţin înaintea primului Centenar al statului român modern, înfăptuit la 1 decembrie 1918 prin voinţa liberă şi demnă a românilor şi sub auspiciile Casei Regale a României. Acum, în ajun de Moş Nicolae, sfântul educator al copiilor uituci şi capricioşi într-ale istoriei şi memoriei, ce suntem. Acum, în plin post al Naşterii Domnului, evenimentul cosmic al creştinătăţii.
În aceste zile, românii îşi plâng Regele-erou. Părintele naţiunii s-a dus la Părintele Ceresc. Presa internaţională nu a mai scris niciodată atât de frumos despre un român aşa cum o face acum despre Regele Mihai cel Bun. Ce simt cu adevărat românii? Nu există un studiu sociologic, pentru că evenimentul plecării Sale dintre cei vii este mult prea recent. Însă, de câteva seri, când ne întâlnim la Cluj pe Bulevardul Eroilor ca să plângem pentru ţara care a rămas orfană, am văzut foarte mulţi clujeni care au ajuns întâmplător în centrul şi care s-au oprit şi s-au recules în faţa portretului Regelui. Majoritatea tăcută a românilor cred că se află alături de Familia Regală, altfel nu îmi explic de ce discursul fără precedent al lui Dragoş Pătraru în care îl elogia pe Rege a dus TVR în topul audienţelor.
Read More