Rebeliunea Eșarfelor Galbene a fost o revoltă țărănească majoră din anul 184 e.n., în timpul dinastiei Han din Est. Deși au fost înăbușite rapid, tulburările au continuat până în 205 e.n. Rebeliunea a slăbit curtea imperială, a împuternicit liderii militari regionali și a deschis astfel calea pentru perioada celor Trei Regate. Până în anul 184 e.n., corupția eunucilor împăratului Ling a slăbit guvernul Han, ducând la foamete, inundații și boli, acestea au fost văzute ca semne că împăratul a pierdut Mandatul Cerului. În mijlocul acestei tulburări, vindecătorul taoist Zhang Jue…
Read MoreCategorie: Special
Alexandru al VI-lea a fost printre cei mai controversați papi
Papa Alexandru al VI-lea a fost unul dintre cei mai controversați papi din Epoca Renascentistă, el a avut mai mulți copii, iar numele său de familie, Borgia, a devenit sinonim cu nepotismul, corupția și excesul. Roderic de Borgiaa, născut în jurul anului 1431 în Xativa, Spania, a adoptat numele de familie al mamei sale după ce unchiul său a devenit Papa Calixt al III-lea. Cunoscut mai târziu sub numele de Papa Alexandru al VI-lea, provenea din influenta familie Borgia. Descris ca fiind robust, cu ochi negri și elocvent, Roderic era…
Read MoreSulița a fost printre cele mai vechi arme folosite de oameni
O suliță este o armă de hast format dintr-un băț și un vârf ascuțit, folosită pentru vânătoare sau luptă. Vârful ei poate fi din lemn ascuțit sau făcut din materiale precum os, piatră sau metal. Sulițele mai moderne aveau de obicei vârfuri metalice, în formă de frunză sau diamant, în timp ce sulițele de pescuit aveau adesea vârfuri multiple cu ghimpi. Utilizarea sulițelor nu este specifică doar oamenilor, cimpanzeii occidentali din Senegal au fost observați cum confecționează și folosesc sulițe din lemn ca să vâneze galago. Cele mai vechi sulițe…
Read MoreTycho Brahe a fost ultimul mare astronom din evul mediu
Tycho Brahe a fost un astronom danez din perioada renascentistă, renumit pentru observațiile sale astronomice excepțional de precise, efectuate înainte de inventarea telescopului. Cunoscut și ca astrolog și alchimist, este considerat cel mai mare astronom pre-telescopic. Tycho Brahe a crescut în puternicele familii nobile Brahe și Bille din Danemarca, fiind legat de alte câteva linii genealogice proeminente. Bunicii și străbunicii săi au servit în Consiliul Privat al regelui danez. Tatăl său, Otte Brahe, și mama sa, Beate Bille, au fost curteni influenți, iar părinții săi sunt înmormântați în Biserica Kagerod,…
Read MoreDe ce machiajul a fost folosit rar în Anglia Victoriană
Machiajul femeilor în epoca victoriană era un paradox. Era considerat nepotrivit ca o doamnă să se machieze – totuși, femeile găseau modalități discrete și ascunse ca să-l poarte. Machiajul părea să fie inexistent, dar femeile au avut la dispoziție o mulțime de rețete de casă și produse cosmetice cumpărate din magazin. Epoca victoriană (1837–1901) a fost o perioadă de mari schimbări, progres și reforme în Marea Britanie. Marcată de creșterea industrială, descoperiri științifice și îmbunătățiri sociale, aceasta a pus accent și pe morala strictă și conduita corectă, caracteristici care au…
Read MoreLagărele de concentrare ale britanicilor de la începutul secolului XX
În timpul războiului anglo-bur (1899–1902), britanicii au închis în lagăre de concentrare femei, copii și bărbați buri inapți pentru serviciul militar. Inițial create pentru familiile burghezilor predați, aceste lagăre au găzduit familiile soldaților capturați. Condițiile dure de detenție au dus la moartea a peste 26.000 de oameni – în principal femei și copii – în ciuda eforturilor umanitaristei engleze Emily Hobhouse de a le face cunoscută suferința. Burii erau coloniștii afrikaneri (grup etnic sud-african de origine olandeză, franceză, germană și scandinavă, care vorbea limba afrikaans, derivată din olandeza secolului XVII-lea.)…
Read MoreCodex Basilianus – arheologia muzicală care salvează moștenirea greco-catolică
Capela „Sfântul Iosif” a Catedralei Martirilor și Mărturisitorilor Credinței din Secolul XX va găzdui un eveniment de excepție: lansarea Codex Basilianus, o lucrare ce reunește cântecele și colindele călugărilor bazilieni. Codexul este însoțit de un CD care redă vocea ieromonahului Gheorghe Marina, compozitorul cunoscutului imn „O, Măicuță sfântă”. Evenimentul va avea loc vineri, 10 octombrie, de la ora 18:00, în capela din Piața Timotei Cipariu. Gazdele serii vor fi călugării din Ordinul Sfântului Vasile cel Mare, alături de grupul ThreeO, format din frații Oprean, o formație muzicală apreciată pentru interpretările…
Read MoreÎn 1987, revolta de la Brașov a fost prima de acest fel împotriva regimului Ceaușescu
Rebeliunea de la Brașov a fost o revoltă împotriva politicilor economice impuse de Nicolae Ceaușescu în România comunistă, care a erupt în ziua alegerilor locale din 1987. Începând cu sfârșitul anului 1986, problemele tot mai mari cu care se confruntau muncitorii din România au stârnit proteste împotriva politicilor economice dure ale lui Nicolae Ceaușescu. Revoltele din Cluj-Napoca și Iași au dus la o grevă majoră la Brașov în 1987, marcând începutul mișcării care a culminat cu Revoluția Română din 1989. Deși România a fost ultima țară comunistă a Pactului de…
Read MoreCât de diversificată era mâncarea în Roma Antică
Bucătăria romană antică a evoluat în timp, ea a fost influențată de schimbările politice și de contactul cu alte culturi prin comerț și expansiune. La început, clasele sociale mâncau similar, dar pe măsură ce imperiul s-a mărit, au crescut și diferențele alimentare dintre bogați și cei săraci. Majoritatea alimentelor organice se descompun, dar unele dovezi au dezvăluit dieta romană antică. În Tarragona, Spania, s-au găsit fitoliți; în Colchester, au supraviețuit smochine importate carbonizate în incendiului lui Boudica. La Herculaneum au fost conservate de Vezuviu: năut, fructe, oase de pește și…
Read MoreZidirea de viu a fost o formă specială de execuție folosită până în secolul trecut
Zidirea de viu este actul de a încarcerare a cuiva într-un spațiu închis, fără ieșiri, adesea până la moarte. Folosită istoric ca execuție sau pedeapsă, victimele mureau de obicei din cauza foametei sau a deshidratării, mai degrabă decât prin asfixiere. În unele cazuri, persoanele zidite erau hrănite și ținute în viață pentru perioade lungi de timp, iar câțiva, precum anahoreții religioși, alegeau zidirea voluntară. O legenda finlandeză povestește despre o fecioară închisă pe nedrept în Castelul Olavinlinna pentru trădare; mai târziu, unde a murit, a crescut un scoruș, florile sale…
Read More