Casieriile Direcției Taxe și Impozite din Cluj au fost redeschise încă de ieri.Clujenii care se grabesc să îşi achite aceste taxe, trebuie să ştie că până în data de 31 martie vor primi o bonificație de 10%.
Taxele și impozitele pot fi achitate atât la ghişee, cât şi online. Online se poate face accesând website-ul Primăriei, secțiunea Taxe și impozite, cu aceeași parolă ca în anii anteriori. Cei care nu deţin o parolă, dar nu pot merge la casierie, pot depune online o solicitare de parolă, accesând website-ul Primăriei, aceeași secțiune, completând un formular și atașând o copie după cartea de identitate. Parola ar trebui primită acasă în aproximativ 7-10 zile, cu confirmare de primire.
Cei care, însă, preferă să meargă la casierie o pot face pe strada Moților nr. 7 și Piața Unirii nr. 1-2 sau la primăriile de cartier.