Centrul de Îngrijiri Paliative Sfântul Nectarie a fost fondat la Cluj în anul 2009. De atunci, mii de bolnavi au trecut prin cele 20 de saloane ale acestui centru. Una dintre marile probleme este reprezentată de transportul pacienţilor, de aceea, membrii Rotary Club Opera au decis să strângă fonduri pentru a cumpăra o ambulanţă ce va fi donată centrului, spune iniţiatoarea proiectului, Anca Pintilie.
Mai multe instituţii şi personalităţi s-au alăturat acestei cauze nobile, spune directorul Operei Naţionale Române din Cluj, artistul liric Florin Estefan.
Pentru a cumpăra o ambulanţă modernă, ar fi nevoie de 30.000 de euro. O parte din sumă a fost deja strânsă. O altă parte va fi strânsă cu ajutorul unor evenimente culturale, precum concertul de Luminaţie, care va fi organizat împreună de Opera Naţională Română din Cluj şi Mitropolia Ortodoxă a Clujului, Maramureşului şi Sălajului, în data de 1 noiembrie.