Calendarul sesiunii speciale a Evaluării Naţionale a fost publicat de către Ministerul Educaţiei.Potrivit acestuia, sesiunea specială a Evaluării Naţionale de la sfârşitul clasei a VIII-a va avea loc în perioada 7- 9 iunie, la Bucureşti într-un centru de examen care va fi comunicat ulterior de către Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB).
Înscrierea pentru sesiunea specială a Evaluării Naţionale se va desfăşura în data de 6 iunie. În data de 7 iunie va avea loc proba scrisă la Limba şi literatura română, în 8 iunie – proba scrisă de la Matematică, iar în 9 iunie – proba scrisă la Limba şi literatura maternă pentru minorităţile naţionale.
Rezultatele se vorafişa în data de 9 iunie până la ora 18:00, iar depunerea contestaţiilor va avea loc în aceeaşi zi, între orele 18:00 – 20:00. Rezolvarea contestaţiilor se va face în10 iunie, iar afişarea rezultatelor finale se va face în aceeaşi zi.
La sesiunea specială pot participa numai absolvenţii clasei a VIII-a din anul şcolar 2015-2016, care fac parte din loturile naţionale de pregătire pentru competiţiile internaţionale pe discipline şcolare.