O biserică din Transilvania este locul unde se află mirul Sfântului Nicolae. Este vorba de un lichid uleios, care izvorăște din moaștele sfântului care a inspirat sărbătoarea de Moș Nicolae.
Concret, biserica respectivă este lăcașul de cult greco-catolic din comuna clujeană Florești, care are chiar hramul Sfântului Nicolae. Acest hram a fost serbat festiv sâmbătă, cu participarea preotului paroh, Claudiu Tuțu, și a preotului vicar, Florin Pop, împreună cu alți clerici greco-catolici din Eparhia de Cluj-Gherla și din Eparhia de Maramureș, dar și cu reprezentanți ai autorităților, precum vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vákár István, fostul ministru al Agriculturii, Adrian Oros, ori consulul onorific al Kazahstanului, Ștefan Gadola. În biserică a fost expus recipientul care conține mirul Sfântului Nicolae, împreună cu moaștele Fericitului Iuliu Hossu.
Mirul Sfântului Nicolae a fost adus în Florești în mai 2022. Din anul 1980, acest mir izvorât de moaștele Sfântului Nicolae este colectat solemn în data de 9 mai, atunci când este sărbătoarea aducerii acestor moaște în Bari. Colectarea solemnă a mirului este realizată în prezența arhiepiscopului romano-catolic de Bari, a delegatului pontifical, a priorului mănăstirii dominicane dedicate Sfântului Nicolae, a autorităților civile și militare, precum și a mass-media. Mirul este colectat într-un recipient de cristal, care este oferit apoi unor comunități religioase din întreaga lume, care îl venerează pe Sfântul Nicolae.
Moaștele Sfântului Nicolae au fost aduse în Bari în anul 1087, după ce orașul Mira Liciei, al cărui arhiepiscop a fost Sfântul Nicolae, a căzut sub stăpânire musulmană. Sfântul Nicolae a fost o figură istorică reală.
El s-a născut în 15 martie 270. A fost preocupat de tânăr de teologie și a întreprins un pelerinaj în Israel și în Egipt. A fost hirotonit preot la vârsta de 23 de ani. Pe când avea 30 de ani, a fost ales episcop de Mira Liciei, în locul unchiului său, pe care îl chema tot Nicolae.
Sfântul Nicolae a fost închis și torturat în timpul persecuțiilor ordonate de împărații romani împotriva creștinilor. A fost eliberat în anul 313, în urma emiterii unui edict de către împăratul Constantin cel Mare. Prin acest edict, emis la Milano, creștinii din Imperiul Roman au primit libertate de cult.
Sfântul Nicolae a participat la Conciliul Ecumenic de la Niceea, în care a fost cristalizată formula Crezului rostit azi în bisericile catolice și ortodoxe, în anul 325. El s-a stins din această viață în anul 343 sau 345.
Sfântului Nicolae îi sunt atribuite multe minuni și acte de caritate. Celebrarea acestui sfânt a fost stabilită în data de 6 decembrie, deoarece o legendă spune că el i s-ar fi arătat în vis în această zi împăratului Constantin cel Mare, căruia i-ar fi cerut să îi ierte pe trei soldați condamnați la moarte.