Un fost atacant al FC Universitatea Cluj a ajuns în centrul unui scandal internațional. El a făcut o serie de postări pro-ruse pe rețelele de socializare, pe care acum încearcă să le nege, potrivit SportinCluj.ro.
Este vorba de Vladislav Blănuță. Acesta este internațional al Republicii Moldova și a aparținut până acum FC U Craiova. De la echipa deținută de Adrian Mititelu, Vladislav Blănuță a fost împrumutat sezonul trecut la Universitatea Cluj, iar în acest an a fost transferat la Dinamo Kyiv.
Acolo, fanii au descoperit postările moldoveanului care favorizează statul agresor. În contextul în care Ucraina este victima invaziei rusești, declanșată în anul 2022 la ordinul pușcăriabilului Vladimir Putin, fanii Dinamo Kyiv au cerut conducerii clubului să renunțe la atacantul care a devenit idiot util al Moscovei.
În prezent, conducerea Dinamo Kyiv încearcă să dreagă busuiocul și a afirmat că Vladislav Blănuță și-ar fi revizuit opiniile.